Rhea Cristina: Vă rog, pentru început, să rememorati câteva din momentele istorice importante ale României, care v-au marcat copilăria si perioada tineretii.

Annie Bentoiu: În mod curios, cred că cea mai veche amintire a mea este chiar un moment istoric, si anume cortegiul care-l aducea pe Regele Carol al II-lea către Mitropolie, în iunie 1930. Îmi amintesc doar că stăteam la geam între niste mătusi, că vedeam de sus acea multime de oameni care se scurgea si că domnea în jurul meu o mare excitare, toată lumea vroia să vadă si comenta. Abia mai târziu am reconstituit întâmplarea si am înteles exact ce a fost. Aveam trei ani si o lună.

          După aceea s-au întâmplat o multime de evenimente, multe din ele impresionante si tragice, dar în chip ciudat sau poate dimpotrivă, foarte firesc, până la război ele se uitau repede, viata de toate zilele continua relativ linistită pentru că aceste evenimente nu atingeau structura însăsi a tării; erau socuri la suprafată, nu în adâncimea societătii. Erau grave prin natura lor, mai ales asasinatele: primul de care am auzit a fost al lui I. G. Duca la Sinaia, apoi al Regelui Alexandru al Serbiei si al lui Louis Barthou, ministrul de externe al Frantei, de către niste croati, la Marsilia. A fost după aceea toată agitatia cu Garda de Fier, iminenta războiului european, ocuparea Cehoslovaciei în 1938, a Poloniei în 1939? Îi vedeam pe părinti, pe mama în special, tot mai îngrijorati.

Rh.C.: Cum era structurată societatea românească (cum era asigurat echilibrul social si politic) si care era locul valorii si al adevărului în România de dinainte de invazia comunistă? Ce rol aveau pentru români Monarhia Română si Regele Mihai?

A.B.:  Societatea românească era ierarhizată, dar în chipul cel mai suplu, nu era o societate de castă cum fusese întrucâtva cea dinainte de primul război si cum tindea să devină si cea comunistă.

          Exista o tendintă generală spre mai sus, spre mai bine. Boierimea nu mai dispunea de privilegii, clasa mijlocie era în curs de formare încă dinainte de începutul secolului, iar la tară, în fiecare sat existau niste fruntasi, niste ?neamuri? mai respectate si mai vechi, pe lângă unii care începeau si ei să se afirme, cu totii centrati în jurul preotului si învătătorului. În toate mediile functiona o ierarhie, dar aceea nu era stabilită odată pentru totdeauna, ea se baza pe performanta individuală. Ca să fii respectat în satul tău, sau pe strada ta, sau în breaslă, trebuia să ti se recunoască superioritatea de către ceilalti, să ai calităti de seriozitate si de hărnicie; nu te puteai impune cu de-a sila, iar dacă nu te tineai de treabă, acel respect câstigat puteai să-l si pierzi. Cum spun, totul era foarte suplu, foarte mobil. Asta pentru echilibrul social. Iar cel politic era mentinut prin existenta mai multor partide si dreptul fiecăruia de a-l alege pe cel pe care-l socotea mai bun.

          Valoarea si adevărul? Ca în orice societate din lume, ele apartineau lumii ideale, erau niste teluri care trebuiau atinse. Se vorbea mult pe atunci de triada stabilită încă de către vechii greci, Binele, Adevărul si Frumosul. Adevărul apărea ca o conditie necesară a vietii sociale. Nu poti încheia o afacere decât cu un ?om de cuvânt?, altfel riscul e foarte mare. Cel care se dovedea că ?n-are cuvânt? era evitat si până la urmă eliminat. Sigur că politicienii, tot ca în lumea întreagă, mai promiteau înainte de alegeri lucruri pe care nu izbuteau să le îndeplinească decât în parte, dar nimeni n-ar fi putut imagina un discurs oficial atât de desprins de realitate ca ?limba de lemn? de care am avut noi parte. Cât despre oamenii publici, presa, caricaturistii, umorul popular actionau si ele ca o frână moralizatoare. ?Secret de stat? nu prea exista decât pe vreme de război; lucrurile se aflau repede, si reputatia cuiva era un element important.