Religia este calea cunoaşterii lui Dumnezeu şi înseamnă a trăi în respectul legilor divine. Ea îl însoţeşte pe om toată viaţa, fiind o educa­toare a lui. Religia are efect binefăcător şi înălţător asupra sufletului în orice ocazie, dar are şi un rol deosebit în momentele de strâmtorare la care este expusă fiinţa omenească.

Religia israelită/mozaică a fost stabilizată şi orânduită cu o forţă înnoitoare în împrejurările oferite de evenimentele istorice în seco­lele VI‑V î.e.n., de către profeţii Ezra şi Neemia (458‑420 î.e.n.), iar mai târziu, în decursul vremurilor, de alţi cărturari iudei.

Activitatea binecuvântată a lui Ezra şi Neemia a fost sprijinită de ultimul profet, Malahi. S‑a revenit la citirea regulată, periodică, a Torei şi tălmă­cirea cărţilor sfinte. S‑au reorganizat totodată comu­nităţile evreieşti. Aceşti profeţi au câştigat cele mai mari merite în reînvierea vieţii reli­gioase a evreităţii de atunci, iar continuatorii lor sunt evreii de azi.

Revenind la problema religiei mozaice, ea cunoaşte manifestări directe ? prin rugăciuni, prin serviciile divine publice, prin ţinerea Sâmbetei şi a sărbă­torilor şi, nu în ultimul rând, prin respec­tarea riguroasă a legilor alimentaţiei ? şi manifestări indirecte. Acestea se exprimă prin punerea tálitului (şal ritual pentru rugăciune), a filacte­riilor (cutiuţe prismatice îmbrăcate în piele, ce conţin pasaje biblice care vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu/?şema Israel?, pe care credinciosul evreu le aşază pe braţul stâng, în dreptul inimii şi pe cap) şi a mezuzei (cutiuţă conţinând trei pasaje biblice), ce se fixează pe canatul de la uşa locuinţei. Toate acestea repre­zintă simboluri religioase care îşi au obârşia în Biblie, în cele cinci cărţi ale lui Moise.

Rugăciunea ne aduce aproape de Creatorul Universului. Urmând modelul structurii noastre, a oamenilor, care prezintă două părţi com­ponente, şi anume trupul şi sufletul, serviciul divin se împarte în două părţi : un serviciu divin interior şi un serviciu divin exterior.

Prin ce se manifestă serviciul divin interior, care sunt reperele sale ?

Acestea sunt :

1)      înfrânarea omului din frica de Dumnezeu, corelată cu textul biblic : ?Fie‑ţi teamă de Dumnezeu şi îndeplineşte‑i poruncile, căci asta este menirea fiecărui om? (Eclesiastul, 12.13) ;

2)          smerenia, evlavia, cucernicia omului, căci ?supunerea şi ascultarea sunt mai bune decât sacrificiul? (Samuil I, 15.22) ;

3)          dragostea pentru Creator, de care trebuie să fie mânat omul,în deplină concordanţă cu preceptul biblic : ?Iubeşte‑ţi Atotputernicul tău din toată inima, cu tot sufletul şi cu întreaga ta putere? (Vechiul Testament, Moise, V.6.5) ;

4)      datoria de a mulţumi Creatorului pentru binefacerilefaţă de om, corelată cu spusele : ?Aduceţi mulţumire lui Dumnezeu, deoarece El este bun şi veşnică‑i iertarea? (Psalmi, 107.1) ;

5)          manifestarea încrederii în binefacerilepe care le aşteaptă omul de la cel Atotputernic, pe care‑l imploră smerit : ?Celor ce cred în Dumnezeu li se înnoiesc puterile, se ridică ca vulturii şi nu obosesc ; ei umblă şi nu lâncezesc? (Isaia, 40.31).