(De unde vine familia dvs. ?) Bunicul meu a fost dentist. Era din Unkar, dar a murit la Bratislava, foarte tânăr. Bunica mea, Eva Dornhelm, a rămas cu patru fete şi un băiat, tatăl meu, care atunci avea 13 ani. El era foarte deştept, dar în aceste condiţii a trebuit să părăsească gimnaziul şi a mers la o şcoală de meseriaşi. A intrat la o firmă de textile foarte  renu­mită, la Bratislava, firma ?Tauski?. A făcut acolo o adevărată carieră. Între timp a cunoscut‑o pe mama mea, dar nu a putut să se căsă­torească, pentru că le avea pe cele patru surori necăsătorite. Abia după ce s‑au căsătorit aceste surori ? una la Budapesta şi trei la Viena ? şi au avut ce le trebuia pentru asta, a putut să se căsătorească şi el. S‑a mutat atunci la Timişoara, în 1910. Fratele meu Bandi s‑a născut cât erau încă acolo, la Bratislava.

Bunica mea, Eva Dornhelm, a stat la Viena până în 1938, când părinţii mei au adus‑o la Tataváros, în Ungaria, să nu fie sub Hitler. Am stat mult timp la ea la Viena, până s‑au schimbat timpurile, pentru că părinţii mei au vrut să ştiu cât mai multe lucruri. Austriecii au avut o împărăteasă Elisabeta (Sissi), şi în ultimii ani de viaţă aceasta mergea întotdeauna vara undeva, însoţită de o doamnă Eva Frenczi, care o îngrijea. Bunica mea a cunoscut‑o pe această Eva Frenczi şi era foarte mândră de asta. S‑a obişnuit greu să trăiască într‑o localitate mică, în Ungaria, după ce trăise la Viena. Era destul de nefericită acolo. Era o femeie cultivată, îi plăcea să citească, să vadă multe lucruri, iar mătuşa mea de la Tataváros era o doamnă de la ţară.

Tata era şi el un om cultivat. La Bratislva era o viaţă culturală foarte intensă, şi el a fost foarte preocupat să ne sprijine să devenim ceva în viaţă, să nu ne mulţumim cu puţin. Aveam o guvernantă adusă de tatăl meu de la Viena, frumoasă ca un vis şi tânără. Fratele meu se pregătea în acel timp de bacalaureat la Viena. La Crăciun a venit acasă şi a cunoscut‑o pe această Elise sau cum s‑a numit şi a fost grand amour. Tatăl meu a fost aşa de revoltat şi a dat‑o afară pe această fată, care s‑a întors la Viena. În locul ei a venit alta, care mie nu mi‑a plăcut deloc, dar sora mea a fost impresionată de ea. Era foarte inteligentă şi vorbea engleză şi franceză. Numai sâmbăta şi duminica aveam voie să vorbim şi să citim în altă limbă decât franceză, germană sau engleză.

(În casă ce limbă vorbeaţi ?) Cu mama ungureşte, ea nu a putut să înveţe româneşte, dar tata a vorbit destul de bine. Avea mulţi prieteni români. El era ce atunci nu era permis, era francmason. Erau cercuri, şi odată m‑a luat şi pe mine la o şedinţă. Pe băiat nu era voie să îl ducă. Eu eram foarte ataşată de tatăl meu. Era o personalitate recunoscută. Dar noi am fost crescuţi foarte modest. Asta deşi aveam acasă bucă­tăreasă şi o fată în casă, care purta rochiţă bleu şi când servea la masă purta un batic negru.

Aveam şofer. Fratele meu a învăţat să conducă maşina în Anglia, dar noi nu am ştiut să conducem. Aveam o menajeră, dar nu eram foarte bogaţi, ci oameni de mijloc. Era normal în vremea aia să ai bonă. Mama s‑a dus la piaţă pentru a cumpăra, de exemplu, o gâscă, cu şoferul şi bucătăreasa. Aşa au trăit. După‑amiază tatăl meu s‑a dus la club. (Ce se făcea la club ?) Acolo erau două cluburi. În unul jucau cărţi. Dar la ?Lloyd? era şi judecătoria comercială. Tatăl meu era foarte mândru că participa la asta. A fost un om care s‑a ocupat de mama lui până la moarte, iar surorile lui au găsit sprijin la el întotdeauna. Oricând era ceva de întrebat despre soarta unui om, tatăl meu totdeauna a ştiut tot. Eu nu ştiu de unde era informat.