Mama s‑a ocupat de tot ce privea gospodăria. Ea avea acces la banii de la prăvălia mare. Când a avut nevoie de bani, s‑a dus la prăvălie,
a deschis casa, a luat, numai că a trebuit să scrie. Tata s‑a ocupat în mod special de educaţia noastră. Am avut cursuri particulare cu un profesor, Lang. Aveam 15 ani atunci. Ne duceam acolo după‑amiază de două ori pe săptămână, de la patru la şase. Ăsta a fost un domn care avea douăzeci şi nouă de operaţii la picioare. Dar de acest om, care era infirm, îmi aduc aminte oriunde merg, la Madrid sau în alte oraşe, la vreun muzeu, fiindcă m‑a învăţat aşa de multe despre cultură, scriitori, pictori, despre căile ferate. După ce a murit Lang, am luat ore de geografie şi cultură generală cu un alt profesor, Papp. El stătea vizavi de noi, în strada Bursei.

(Pentru ce mergeaţi la ore ?) Pentru cultură. Luam ore de franceză şi germană cu domnişoara de acasă. Eu am stat la Paris un timp. Odată am scris tatălui meu o scrisoare, un pic socialistă, că am mers şi‑am văzut oameni care n‑au ce mânca şi aşa mai departe. Tatăl meu s‑a speriat şi imediat m‑a luat din acest colegiu feminin şi m‑a mutat la un alt colegiu, la Vitry, foarte aproape de Paris. Acolo am stat. Acolo m‑am ataşat de o fată, Van der Berg, care era din Olanda. Părinţii ei erau rude cu Iuliana de Orania, care era regina Olandei. Erau oameni enorm de bogaţi. Numai noi două eram străine, celelalte erau englezoaice. Numai franceză aveam voie să vorbim. Am revenit în Timişoara în ?34. Aproape doi ani am stat la Paris.

(Mi‑aţi spus că aţi stat pe strada Bursei. Care era strada Bursei ?) De la Operă spre gară. Strada Duca a fost odată această stradă. [Azi bulevardul Republicii ? n.n.] Ştiu când a venit Garda de Fier ? atunci eram deja căsătorită ? a aruncat foc în prăvălia pe care o aveam atuncea. Prăvălia a ars. Au fost foarte multe materiale, foarte scumpe, din străinătate. Cele mai frumoase stofe. Era foarte mare prăvălia. N‑a ars tot. Atunci s‑au vândut lucrurile la metru, cu un preţ foarte redus. Dar totul avea aşa, un miros de foc. Acolo am lucrat toţi. Eu am lucrat acolo ca şi cum ar fi fost o mare afacere pentru mine ; n‑am primit nici un leu (râde), dar totdeauna aveam dorinţa de a face ceva. Am vrut să merg la Viena, la o şcoală de arte, Wiener Werkstätte, să învăţ să fac obiecte de porţelan, de ceramică. Nu m‑a lăsat tata. În schimb, m‑am căsătorit, şi nici asta nu prea a vrut, fiindcă eram foarte tânără pentru căsătorie.

(Câţi ani aveaţi ?) 19 ani. (Şi soţul ?) Se numea Anton Holender. Avea o fabrică, ?Fructus? s‑a numit. S‑au făcut acolo conserve, oţet, murături. Când am venit cu băiatul meu la Timişoara*, am vrut să vedem cum arată acum. Am mers cu maşina, am intrat pe o poartă şi n‑a fost nimic. Au venit nişte oameni şi au zis să ieşim de acolo. Aşa că n‑am văzut nimic din ?Fructus?. Soţul meu provenea din Becicherec, acolo s‑a născut, avea trei fraţi.

(În ce an s‑a născut ?) În 1902. A venit la Timişoara. Tatăl lui avea o fabrică de bomboane în Becicherec, eu nu l‑am cunoscut, fiindcă a murit înainte să vin eu în familie. Tatăl a venit cu băieţii şi cu nevasta la Timişoara. Ea a fost o doamnă foarte cumsecade, a fost învăţătoare înainte de căsătorie.

Anton Holender era un pesimist. Asta nu era ceea ce‑mi place mie. Dar era iubire şi m‑am căsătorit. Eu nu ştiu de ce. Aşa a fost soarta. N‑a fost o căsnicie bună.

(De ce ?) Am crezut că e ideal, dar n‑a fost ideal. A fost un om foarte complicat, destul de egoist. Nu era uşor de discutat cu el, cu toate că am fost iubirea lui de‑o viaţă şi pentru el fiul meu a fost culmea culmilor. În timpul războiului şi după naţionalizare, a mers la Fabrica de Bere şi a avut acolo o poziţie foarte bună. A lucrat foarte bine, a fost foarte apreciat şi iubit, ceea ce era mare lucru. Lui i‑a plăcut să iasă sâmbăta seara într‑un club. Acolo ai dansat, ai băut, şi eu m‑am simţit foarte bine pentru că am dansat.