Rubiconul trebuie trecut Ultima familie ai carei membri fac obiectul raportului confidential catre Kiseleff e cea a Sturdzestilor. Grigore, de 70 de ani, fost mare logofat sub Scarlat Callimaki, era socotit "un om cultivat, cu lecturi variate, cunoscator al limbilor greco-elineasca, latina si franceza". Liprandi îl vedea ca devotat Rusiei. Anghel Valli, alt portretist al serviciilor secrete rusesti din epoca, îl descrie ca pe "un boier venerabil, bun patriot, plin de judecata si demnitate". In schimb, Nicolae Sutu, si el un filorus structural, îl socoate doar "batrân iritabil, incapabil de munca". Alt mare logofat din aceeasi mare familie era Dimitrie Sturdza, de 72 de ani, pe care rusii îl vedeau "atasat orbeste obiceiurilor vechi, ignorant si nerusinat". "Se alatura fara scrupul tuturor partidelor", conchidea Liprandi. Vistierul lui M. Sutu, Sandulache, de 70 de ani, apare ca un batrân inutil, devotat turcilor. Din generatia mai tânara, Aleco, de 34 de ani, fost vistier al lui Ionita Sturdza, "avea oarecari cunostinte si imaginatie", dar era egoist si proaustriac. Iar Constantin, fost vornic sub Alexandru Moruzi - daca nu e o eroare, caci are doar 35 de ani la data întocmirii raportului -, era în ochii spionajului rusesc "înflacarat si flustiuratic", dar încolo plin de virtuti fiindca le era atasat lor. In sfârsit, figura proeminenta a acestei familii, care în 1834, dupa nenumarate si nemarturisite cedari catre rusi, ajunge domn al Moldovei, Mihai Sturdza. E interesant de staruit asupra portretului facut de Liprandi pentru Kiseleff, deoarece întâmplarea a facut ca în acelasi lot de documente sa figureze numeroase rapoarte ale lui Sturdza catre Liprandi. Iata cum îl vedea acesta: "E vornic al Tarii de Jos, de 35 de ani, are cunostinte vaste, talentat si se deosebeste de restul moldovenilor prin conceptii si educatie europeana. Timid, lacom, nu are idei serioase, versatil, neiubit". "Poate fi folosit de noi", scrie Liprandi, dar "nu e recomandabil sa fie pus în vreun post". Toate proprietatile le are în Basarabia. Personalitatea lui Mihai Sturdza ca domn al Moldovei e prea bine cunoscuta spre a mai starui aici asupra ei. Amintim doar ca la sfârsitul domniei lui Ionita Sturdza a trimis o serie de rapoarte numerotate, unde furnizeaza date despre capacitatea economica si umana a tarii (productia de cereale, situatia slujitorilor, drumurile si podurile practicabile, venituri si cheltuieli, roluri fiscale, încasarile caselor publice, tabloul impozitelor directe si indirecte). Plaseaza diversi indivizi în posturi ce ar înlesni "cercetarile noastre", racoleaza oameni din Tara Româneasca pentru a supraveghea evolutia evenimentelor din principatul vecin. Prin ispravnici credinciosi rusilor, unii convertiti chiar de el, a reusit sa înmagazineze - noteaza la 6 februarie 1828 - 16 000 de cetverte de grâu pentru armata rusa în asteptare. Desi simte ca e urmarit de oamenii lui voda, între care si Gheorghe Roznovanu, continua sa trimita informatii fiindca "Rubiconul trebuie trecut". La 25 februarie, nerabdator, Mihai Sturdza îi scrie colonelului ca, dupa zvonurile care circula, în caz de razboi, contele Pahlen devine guvernatorul Principatelor, Catacazi presedintele divanului Tarii Românesti, iar Alexandru Sturdza, varul lui, presedintele divanului Moldovei. In aceasta perspectiva considera ca i s-ar cuveni postul de vistier; consulatul rus din Iasi ar trebui, prin urmare, sa faca o recomandare catre guvernul rusesc, sugereaza el, ca sa poata pregati "cele necesare trecerii armatei". In martie 1828, s-a crezut o clipa ca se va ajunge la pace. M. Sturdza îsi exprima fatis dazamagirea si spera ca "sub auspiciile înaltei protectii rusesti" si gratie interventiei eficace a colonelului va obtine un rang în Moldova "pentru a actiona în conformitate cu intentiile sefilor lor comuni". Mihai Sturdza a trebuit sa mai astepte sase ani pentru a-si realiza visul. |
