Subsemnatul Abageru Nicolae, m-am născut la Chişinău, pe data de 9 mai 1923. În prezent sunt domiciliat la Chişinău. str. Florilor Nr 8/1, ap 13.

Tatăl meu a fost funcţionar  în administraţia publică, iar mama ? casnică. Înainte de al doilea război mondial am locuit în casa proprie situată la Chişinău, str. Unirii, Nr 67.

Eu, după absolvirea şcolii primare  am intrat la liceul ?Al. Donici?, iar după fuzionarea liceului ?Al.Donici? cu liceul ?B.P.Haşdeu?, am fost elev la acest liceu, pe care l-am absolvit  în primăvara anului 1943.

Bunelul meu a fost preot la biserica ?Sf. Împăraţi Constantin şi Elena? din Chişinău în rang de protoiereu şi concomitent a fost profesor la Seminarul Teologic din Chişinău. El a avut 8 copii, dintre care unul era judecător la Bălţi, altul medic militar în gradul de căpitan în armata română şi două fete, învăţătoare.

La ocuparea Basarabiei de către Armata sovietică, fratele lui tata, fiind militar, a reuşit să se evacueze în România, iar restul rudelor au rămas la Chişinău. În decurs de primele patru zile, Gheorghe Abageru, fratele lui tata,  a fost arestat de organele sovietice şi i s-a pierdut urma şi numai ulterior am aflat că a murit în 1943 de foame într-un lagăr din Komsomolsk-pe?Amur.

Soţul mătuşii mele, care era învăţătoare la Chişinău, a fost arestat tot de organele represive sovietice în septembrie 1940 şi abia peste mai bine de 10 ani am aflat că a murit la închisoarea din Taşkent. Tatăl meu şi un frate de al său în acest an de restrişte 1940-1941 s-au ascuns şi nu şi-au perfectat nici un fel de acte, aşa că au scăpat de urmărire în 1941, la eliberarea Basarabiei de către Armata Română. Bunica mea, împreună cu mătuşa mea, care era învăţătoare, au fost date afară din casele lor, casele au fost confiscate, iar ele obligate să locuiască în afara Chişinăului, la o distanţă de peste 20 km şi abia după eliberarea Chişinăului au fost în stare să revină la Chişinău.

În anul 1943, după absolvirea liceului ?B.P. Haşdeu? am intrat la Politehnica ?Gh. Asachi? din Iaşi-Cernăuţi şi în cadrul politehnicii am intrat la Şcoala Militară de Ofiţeri rezervă la Geniu ca elev TR. În anul 1944 ne-am evacuat împreună cu Şcoala Militară la Şimian lângă Turnu-Severin. După ocuparea României de către trupele sovietice, eu aflându-mă la Craiova, am fost reţinut de jandarmi şi predat organelor sovietice.  Pe la sfârşitul anului 1944, am fost îmbarcat în vagoane speciale şi adus la lagărul de filtrare din Bolgrad.

Negăsindu-mă vinovat, organele de cercetare m-au eliberat , după care m-am întors la Chişinău. Era anul 1945. În  toamna anului 1945 am intrat la Institutul Politehnic din Odesa, pe care l-am absolvit în 1950. Împreună cu mine au fost studenţi la Institutul menţionat şi foştii mei colegi de liceu, care însă au revenit peste un an la Chişinău. Aceşti colegi erau Vrabie  Nicolae şi Crihan Dumitru (în acel timp el mai purta numele tatălui său vitreg, Melniciuc). Ei, împreună cu mine, au constituit grupul de rezistenţă anticomunistă. Crihan Dumitru  a fost arestat de organele Securităţii de Stat sovietice pe data de 30 aprilie 1949, Vrabie Nicolae  în toamna (în septembrie) anului 1950, iar subsemnatul- la 17 octombrie 1950.

La această dată, după absolvirea institutului politehnic, eu eram încadrat în câmpul muncii, în calitate de inginer?electrotehnician la orgnizaţia ?Selelectro?.

Adus la închisoarea internă a Securităţii Sovietice din Chişinău, am fost luat la cercetări de către anchetatorul Sidorov, locotenent superior de securitate.  Regimul era de  teroare, ziua în subsol fără drept de odihnă (somn), noaptea la anchetare. După două luni de anchetare intensă, inclusiv aplicarea forţei, eu eram în stare să semnez orice aberanţă ce mi se prezenta. Noi, cele trei victime, pe timpul acela eram încă tineri şi plini de idei umaniste şi democratice, cu capul plin de gânduri de egalitate şi dreptate. La cele spuse de mine, anchetatorul Sidorov, un călău ca şi toţi anchetatorii de securitate , mi-a declarat: ? În astfel de gogomănii şi prostii , cred numai cei tâmpiţi, alde tine şi prietenii tăi. La noi au drepturi numai cei ca noi.?