De mare relevanţă este rolul pe care l‑au avut evreii în ceea ce priveşte înflorirea vieţii economice şi a celei culturale din Timişoara şi Banat. Ei au fost editori de cărţi şi de ziare, având tipografii şi zincografii proprii, au pus bazele industriei textile timişorene, de bumbac, de lână şi de mătase, au înfiinţat fabrici de pălării, de vopsele, săpun, ulei, pielărie şi încălţăminte. Au creat instituţii bancare, dând naştere unui comerţ înflo­ritor, prin magazine textile şi alimentare, prin exportul de cereale şi blănuri. Micii meseriaşi evrei au contribuit din plin, prin conştiinciozi­tatea şi profe­sionalismul lor, la oferirea bunu­rilor de consum casnic. Evreii timişoreni, ca şi evreii din alte ţinuturi, oraşe şi orăşele ale României, au fost cu adevărat fermenţi ai epocii în care au trăit. Artişti evrei au pus bazele orchestrei filar­monice a oraşului, iar concer­tele şi viaţa muzicală s‑au bucurat de o frec­venţă numeroasă din partea populaţiei evreieşti iubi­toare de artă şi cultură.

Pentru meritele de care au dat dovadă unii reprezentanţi ai obştii evreieşti din Timişoara, ei au fost înnobilaţi cu titlul de ?baron? de către împă­ratul Austro‑Ungariei. Cea mai de seamă perso­nalitate a evreimii bănăţene a fost baronul Ignaţ S. Eisenstädter din Buziaş, preşedinte al Comu­ni­tăţii Evreilor în anul 1866 şi al ?Chevra Kadişa?, care a adus cel mai mare aport la construirea sina­gogii din Cetate, printre altele donându‑şi orga. La înhumarea acestui mare om al bine­facerii sociale, al sprijinirii culturii şi propăşirii economice a urbei, au luat parte 10000 de persoane din Timişoara şi din Banat, reprezentând toate naţionalităţile conlo­cuitoare.

Nu încape nici o îndoială că evreii au trăit în deplină armonie alături de celelalte naţiona­lităţi, desigur, într‑un oraş care avea nu numai primari maghiari, dar şi primari români şi sârbi.

Armonia pomenită priveşte doar perioada inter­belică, 1920‑1939, până când antisemitismul, nutrit de mişcarea legionară şi de ?sumanele negre? şi ridicat la nivel de stat prin legile antievreieşti­‑rasiale, a injectat otrava urii de rasă, a învrăjbirii şi a invidiei, în populaţia neevreiască a oraşului. În timpul celui de‑al doilea război mondial, şi evreimea timişoreană, şi cea bănăţeană, ca şi confraţii din toată ţara, au trebuit să îndure stă­pânirea teribilă a Gărzii de Fier, taberele de muncă obligatorie, deportarea în Transnistria a evreilor cu vederi de stânga, desfiinţarea comunităţilor evreieşti din judeţ şi mutarea eno­riaşilor evrei de acolo la Timişoara, dimpreună cu jefuirea de averi. Ca o ?reacţie în lanţ?, s‑a urmărit : scoaterea din locuinţe a evreilor, inter­zicerea exercitării comer­ţului şi a meseriilor, excluderea din serviciile publice a funcţionarilor şi profesorilor evrei, îndepărtarea medicilor şi farmaciştilor evrei din colegii, a avocaţilor evrei din barouri, a elevilor şi studenţilor evrei din învăţă­mântul de stat, continuându‑se cu şirul înjosirilor, înteţit de hitleriştii locali.