Mă numesc Bloch Ladislau şi m‑am născut în Timişoara, la 18 august 1924. Părinţii mei au fost comercianţi şi au avut un magazin de încălţăminte în centrul oraşului Timişoara. În urma crizei din 1929 au falimentat, iar tatăl meu a fost nevoit să se angajeze la o firmă mare, ?Dermata?, din Cluj. Şcoala elementară, primele două clase, le‑am făcut la şcoala evreiască din Timişoara, din Fabric, iar ultimul trimestru din clasa a II‑a l‑am făcut la Târgu Mureş, la o şcoală elementară de‑acolo. Am făcut şcoala acolo, pentru că tatăl meu a primit serviciu acolo, şi pe urmă a fost transferat aici, în Lugoj. Părinţii mei, împreună cu mine, s‑au mutat deci în Lugoj în anul 1933, unde am urmat celelalte două clase primare, iar apoi am intrat la Liceul ?Brediceanu? din Lugoj, unde am absolvit cele patru clase de liceu. Liceul era românesc şi era numai de băieţi. În şcoală, la liceul din Lugoj, pe vremea aceea, în 1934-?35-?36, până în ?39, antisemitismul era în floare, cum se spune. Un singur evreu mai era cu mine în clasă. Erau însă unii profesori, nu toţi, care făceau aluzie la faptul că evreii nu lucrează, că evreii sunt numai speculanţi. La fel spuneau şi unii elevi, şi am simţit puternic acest antisemitism. După aceea, bineînţeles, era antisemitismul legalizat, în ?41‑?44, iar după ?44 nu pot să spun că se mai manifesta antisemitismul aşa de mult. În 1940 am început să învăţ, ca ucenic, meseria de tăbăcar, la o firmă din Timişoara, din Fabric, firmă ce se numea ?Fuchs?. Am întrerupt însă această ucenicie, vrând să emigrez în Palestina ? pe vremea aceea, nu Israel ?, şi am activat în cadrul mişcării de tineret ?Habonim? din Lugoj, plecând apoi la sniful din Arad al acestei mişcări, cu intenţia să emigrez în Palestina. Am fost la acest snif până în august 1942, când m‑am întors la Lugoj. În cadrul mişcării ?Dror Habonim? se ţineau lecţii despre istoria şi geografia Palestinei, despre cum ne închipuim că vom trăi în Palestina etc. Venea câte un aşa‑numit şliah, care ne ţinea câte o lecţie. Sniful era un fel de chibuţ în România, era la fel ca un chibuţ din Israel, adică avea o conducere şi se ţinea o dată pe săptămână o întrunire şi se discutau problemele legate de bani, problemele economice, pentru că noi trebuia să ne susţinem singuri, prin munca noastră, cu toate că mai primeam ajutor de la mişcarea sionistă din Arad. Acest snif era organizat pe teritoriul unde este acum noul cimitir evreiesc din Arad, căci în Arad sunt două cimitire evreieşti, unul vechi, în care nu mai este loc, şi unul nou, care este către drumul spre Oradea. Acolo, în spatele cimitirului nou, aveam cinci hectare de pământ, aveam o grădină pe care o lucram. Unii dintre noi eram angajaţi la diferite firme în oraş, nu cu carte de muncă, cum e acuma, ci accidental, dacă era nevoie undeva. |
