A fost o vreme foarte grea. Nu ca trebuia sa dam vestimentatie, care s-a adunat acolo unde este..., acolo, restaurantul nostru ritual. Si aparate de radio trebuia sa predam, noi nu aveam voie sa aflam stirile. Medicul trebuia sa afiseze pe tablita ca e medic evreu si avea voie sa trateze numai evrei. Avocatii erau numerosi pe atuncea, au fost indepartati, nu aveau voie sa apara in fata instantei judecatoresti. Casele erau nationalizate, era scris pe ele, cu tus negru, ?CNR", ?Casa Nationalizata Romana". Magazinele, fabricile erau romanizate. De fapt, duceam o viata de paria. Nu pot sa spun ca nu erau si oameni cumsecade, care nu vedeau cu ochi buni tot ceea ce se intampla in jurul nostru, cum suntem tratati, cate pericole ne ameninta si cate torturi trec unii. Eu, aproape seara de seara, am ascultat BBC, la un cetatean, care statea in subsol, care imi permitea ca sa ascult la el radio. Cautam mijloace ca sa nu ne rupem de viata. Iar la orele de religie aveam pe tabla si o harta. Urmaream mersul frontului! La inceput ne-a mers prost si era foarte greu sa ne incurajam. Dar a venit intorsatura, a venit Stalingradul si asa mai departe si am avut siguranta ca se apropie sfarsitul si ca armata hitlerista si hitlerismul ei vor fi kaput si nu va fi ceea ce-si propuneau, mai cu seama, in privinta noastra, ca tot poporul evreiesc din Europa sa fie doar un cimitir. - Ati aflat la acea data, stiati care este situatia in restul Europei? - Nu, nu. De Iasi stiam, de ce s-a hotarat, ca se trece la construirea acestor fabrici ale mortii, despre asta noi nu stiam. Mai tarziu, cand din Ardealul de Nord, mai cu seama din aprilie, mai 1944, au inceput deportarile in lagare de exterminare, atunci s-au strecurat stiri precum ca prin Turda s-a organizat o trecere clandestina a evreilor din Ungaria in Romania. Ester, sotia lui Frenkel Dodo, cadru didactic universitar, a avut o contributie importanta. Dar, sigur, e vorba numai de zeci, poate sute de evrei care au scapat in felul acesta. Altii au scapat prin Elvetia, dar marea masa, in cazul Ardealului de Nord, a fost deportata si, din o suta cincizeci de mii, s-au intors douazeci si cinci. Asta inseamna ca o suta douazeci si cinci fac parte din cele sase milioane de victime ale Holocaustului. - Care a fost atmosfera generala? Ati spus ca au fost autoritatile fasciste la acea data. Au fost legionarii, apoi a fost regimul fascist. Care era atmosfera? - Noi, de exemplu, de Ziua mortilor, tineam slujbe la cimitir si aveam in buzunar tocmai manuscrisul, cand un politist m-a vazut si m-a dus la politie. Si eu aveam frica sa nu ma perchizitioneze si sa afle manuscrisul, ceea ce nu s-a intamplat. Dupa scurta vreme, mi-a dat drumul. - Ce manuscris era? - Manuscrisul meu, care era putin revolutionar, contra regimului. Aratam ca ceea ce se petrece e absolut inuman si ca noi nu trebuie sa ne pierdem curajul, pentru ca, de fapt, istoria noastra nu contine doar un singur episod de acest fel, ci ca fiecare fila a istoriei poporului nostru e imbibata de lacrimi si sange. Si cine stie cand vom apuca alte vremuri... In sfarsit... Au fost victime si la noi: accident, tineri de optsprezece, nouasprezece ani, cum ar fi Rangewurtz, Putman, Gombo, din aceasta munca in lagar, pentru ca cei de optsprezece ani au fost mai mult retinuti la Timisoara si s-a tinut inmormantarea, au fost cel putin doua mii de oameni. Am vorbit si, recunosc, era foarte greu sa consolez si sa incurajez. - Cum au murit acei tineri? - Intr-un accident. Asa ca noi putem spune ca, daca inainte de legionari si de fascism, erau la Timisoara doisprezece mii de evrei, si dupa terminarea razboiului tot doisprezece mii de evrei erau. Desigur ca noi am nutrit foarte multe iluzii in legatura cu asa zisa eliberare din 23 august 1944, cand am sperat ca viata de paria de care am avut parte a luat sfarsit si ca zorii unei vieti demne au aparut si in ce ne priveste. Nu le dadeam crezare acelor ofiteri sovietici care ne atrageau atentia: ?Nu ramaneti aici, pentru ca noi stim ce inseamna comunismul." Noi le-am spus: ?Nu stim cum e la voi, dar noi vrem sa construim o alta viata, bazata pe dreptate sociala, pe dragoste de om, pe apropiere umana, pe fratietate, eliminand ura, discriminarea rasiala sau de orice fel." Aveam aceasta convingere, pe care, insa, nu au impartasit-o membrii comunitatii conservativi, care au avut un fler mai bun si si-au dat, foarte repede, seama ca sperantele noastre sunt iluzorii. Si s-a trecut la asa-zisa emigrare ilegala, neuitandu-se faptul ca statul evreiesc era, inca, inexistent, era un ?camin evreiesc", sub mandat britanic, era Palestina. |
