Îl cheamă Ion Chiţu şi s-a născut pe 10 noiembrie 1907. Locuieşte în umbra castelului Bran, într-o casă pe care şi-a ridicat-o singur, acum mai bine de o jumătate de veac. Ştiam că este printre cei mai în vârstă brăneni şi mă aşteptam să găsesc un bătrânel sprijinit în baston, un om care la cei nouăzeci şi cinci de ani pe care-i are să mai poată doar să-mi povestească despre Branul de altădată. Tare m-am înşelat însă, căci l-am găsit pe Nea Chiţu în atelierul lui de tâmplărie, aplecat peste o bucată de lemn pe care o rindeluia cu grijă. - ??Fac un leagăn, mi-a spus el după ce mi-a aruncat o privire piezişă şi mi-a răspuns la salut. Fac un leagăn pentru strănepotul meu Andrei. Aşa vreau eu să-i fac un leagăn, ca să aibă amintire de la mine. Dacă eu sunt cel mai bătrân tâmplar de pe-aici, nu se cade ca strănepotul meu să doarmă în pat făcut de altul, nu??? Aşa e, mă gândesc eu şi mă uit cu o privire curioasă prin atelierul în care toate uneltele stau în ordine, fierăstraie, rindele, dălţi, ciocane, adică ??unelte de mână??, cum mi le prezintă nea Chiţu, şi încă vreo cinci ??maşini?? care nu ştiu la ce folosesc, dar sclipesc de curăţenie. ??Ernst Grafe-1927?? scrie pe una care e mai impunătoare. ??Asta-i maşină pe care eu lucrez încă din 1925, domniţă dragă, uită-te la ea şi ai să vezi ce înseamnă întreţinerea adevărată. Au trecut şaptezeci şi şapte de ani de când o am şi n-am schimbat la ea decât un rulment. Marfă nemţească! Ce să zici? Calitate, nu glumă! Am îngrijit-o ca pe ochii din cap. Cu ea mi-am câştigat pâinea. Când intru în atelier, la ea mă uit şi mă opresc prima dată, chiar dacă nu lucrez decât mai rar acum cu ea?? Salahor la meşter scărar - Eraţi tânăr în 1925, cum de-aţi reuşit să vă cumpăraţi un strung aşa de grozav? - Eram tânăr, da, nu împlinisem încă 18 ani şi lucram de la 14, din 1921, când a început şantierul de restaurare a Castelului Bran. Am rămas orfan de la şapte ani, tata a murit în război şi n-am mai putut urma şcoala, deşi am învăţat bine. Şi -atunci a trebuit să mă angajez ca salahor, ca să câştig şi eu un ban. Căram materiale pentru muncitori, de dimineaţă până seara. Într-o zi, şeful lucrărilor de la castel, arhitectul polonez Limann, mi-a mărit salariul cu trei lei în plus faţă de ceilalţi, pentru că a văzut că eram străduitor. Am fost mulţumit, dar şi mai mulţumit am fost când am ajuns să lucrez pe lângă tâmplari. Visul meu cel mare a fost să mă ia un meşter tâmplar sau dulgher ca ucenic pe lângă el. Erau nişte meşteri nemţi, tot castelul s-a restaurat cu meşteri nemţi, de pe lângă Turnişor şi Sibiu, şi stăteam tot pe lângă ei. Meşterul Franz m-a uimit din prima zi în care l-am văzut lucrând. Era cel mai priceput meşter de scări. Mă uitam la mâinile lui când lucra. Dom-le, parcă mângâia lemnul, aşa-l ţinea. Parcă era viu. Cum să nu-ţi placă o astfel de meserie? mă gândeam. Meşterul Franz şi cu maistrul meu, Spiridon Popa, au refăcut toate scările din castel. Am fost lângă ei tot timpul, chiar şi atunci când s-a descoperit scara secretă, aceea dintre etaje. De la ei am învăţat eu cum se face o scară, cum iei dimensiunea, cum măsori poziţia, pe verticală şi apoi pe orizontală, cum împarţi distanţele la câte trepte sunt. Am făcut multe scări la viaţa mea. M-au căutat oameni din toată ţara. Peste tot pe unde am lucrat, am lăsat în urma mea scări pe care poţi să urci şi să cobori tihnit. Nu e chiar uşor să faci o scară ca lumea. Şi-acuma am una în lucru. E din stejar. Mă mai încurc, uneori, când ridic scândurile, că stejarul e un lemn greu, dar îmi iau ajutor pe câte un tânăr. N-am nici un ucenic însă, asta e o mare tristeţe a mea, că n-am cui să las meseria asta frumoasă. Vezi dumneata, eu am prins vremurile în care cine avea o meserie era un om respectat. Azi nu mai e aşa, se uită toţi să fie domni, dar nu ştiu să ţină un ciocan în mână. Aproape patru ani am stat eu pe lângă un meşter şi am ucenicit. Şi, când am plecat de la el, ştiam cam tot ce-mi trebuia pentru meseria mea şi mi-am cumpărat de la el şi maşina asta de care m-aţi întrebat. Asta-i maşină cu care s-a făcut toată lemnăria de la castel şi, mai târziu, uşile şi geamurile de la spitalul pe care Domniţa Ileana l-a deschis în Bran. Branul regal - Despre acele vremuri de demult aş vrea să ne mai povestiţi câte ceva, ce vă mai amintiţi din viaţa Branului de altădată? |
