Alde Ungureanu (şi unul şi celălalt) strigă de la tribună să li se dea statul înapoi. Cică puciştii le-au luat jucăria lor dragă  şi vor s-o strice. Cum de-şi închipuie toţi papionagiii ăştia că sunt stăpânii noştri şi că România e a lor pe vecie?  Cine le-a băgat în cap o astfel de nerozie? Acum pricep pricina acestui pîrdalnic război româno-român. Fiecare tabără se închipuie proprietara României şi, de aici, dezastrul în care vieţuim. Se bat pentru o muribundă. Başca săracă, după ce tâlharii i-au golit cufărul de gologani. Bă, că altcumva nu meritaţi să vă alint, luaţi-vă labele de pe ţară şi duceţi-vă dimpreună în fundul iadului capitalist!
„Excomunicatul” Băsescu îşi arată iarăşi faţa umană. I s-a adus un ţânc de propagandă şi-l ţine în braţe minute bune. Gloata trebuie să afle că şeful statului nu e doar bruta de la Ploieşti. Palma e înlocuită cu îmbrăţişarea părintească. Marketing politic, nu vă lăsaşi duşi de nas! Ca şi fundalul cu poza  multiplicată a Constituţiei. Oricum, cartea fundamentală a ajuns o poză pe care fiecare o mototoleşte după cum îi e vrerea.
„Eu nu apăr un scaun, ci România europeană!”, a glăsuit demagogul ăl mai mare al naţiei. Care „Românie europeană”, bibicule? Aia a coloneilor, crescuţi în stele pentru merite de gaşcă?  A îmbuibatei camarile cu blazon Vuitton? „România europeană” e numai fantasmagoria din tărtăcuţa activiştilor cu creierul portocalizat. Iar de nu mă credeţi, daţi o fugă prin mahalalele bucureştene şi prin provincie. Acolo unde destui mă întreabă  dacă e bine sau nu să plece Băsescu. „Şi dacă pleacă, ce, viaţa noastră nu se schimbă de neam! Ce dacă vine altcineva? Prostii, nimeni nu se gândeşte şi la noi şi nu ne scapă de sărăcie. Băsesc sau Antonescu tot aia e!” – îi aud pe sărmanii deposedaţi de speranţă. Oamenii au dreptate, la naiba! Să-i contrazici e cu neputinţă. [pag. 303-304]