Când au dat foc casei, tata era în pădurea de fag aproape de casa noastră, dincolo de care începeau pădurile de brad.  De acolo de unde se afla, el a putut să vadă foarte bine tot ce se întâmpla casă. Securiştii au dat foc casei, apoi s-au încălzit la focul acela mare... Au luat stupii de albine, i-au spart pe toţi, au luat toată mierea din ei, au luat butoaiele cu brânză, au scos brânza şi au pus-o în cearşafuri, au cărat tot ce-a fost de cărat. Au luat mieii, i-au jupuit, i-au făcut friptură acolo, pe loc. Au făcut un foc mare, vă daţi seama, dacă a ars o casă întreagă... După aceea au luat un miel, l-au jupuit de viu, i-au pus capul pe un bolovan şi l-au zdrobit cu un alt pietroi, spunând: „Stăpânul tău să fie aici!” Înainte de a da foc casei, au luat toate fotografiile din interior, şi acolo unde apărea tatăl meu, îi străpungeau ochii cu acul. După ce au dat foc casei, au luat vitele. Aveam un păstor la vite care era omul lor. Nu le-a mai dat de mâncare vitelor şi le-a bătut până au ajuns piele şi os. Aşa avea ordin să facă. Era un servitor rău.
Au distrus tot, au devastat, nu a mai rămas nimic. După ce au ridicat-o pe mama şi au dus-o în Bărăgan, într-una din casele noastre din sat au făcut maternitate, iar în cealaltă au făcut magazie de cereale. Pe casa în care era maternitatea au scris: „Această maternitate s-a făcut sub actualul regim comunist etc., etc.” Şi oamenii care treceau pe drum îi înjurau şi spuneau: „Nu vă e ruşine să umblaţi cu minciuni? Doar ştiţi că Nicolae al lui Ichim a făcut casa asta.” Vă daţi seama, dacă ne-ar fi prins în perioada aceea, prin 1950-’51, execuţia ar fi fost o moarte prea uşoară. Ne-ar fi chinuit într-un hal fără de hal. Nu ştiu dacă vă amintiţi – dumneavoastră sunteţi tânără, nu aveţi de unde să ştiţi – era o perioadă,  după câte îmi aduc aminte, când a venit un ordin de sus, prin care toţi cei suspectaţi că ar găzdui fugari erau împuşcaţi. Aşa a fost împuşcată o întreagă familie din hotarele Suciului, care se numea, după poreclă, Ripu. Mama ne-a avertizat să fim foarte atenţi, după tot ce s-a întâmplat cu acea familie. A mai fost, apoi, un diac – cântăreţ la biserică – din comuna Cufoaia. Era un om bogat, un om stimat de tot satul. L-au prins acolo, în sat, şi, pur şi simplu, l-au împuşcat.[pag. 58-60]