Ştiu şi înţeleg că se caută eroi, că se caută exemple. Este nevoie de aşa ceva, dar nu oricum şi nici de oriunde. Există şi subiecte curate, rare, e drept, trebuie doar căutate şi e nevoie de voinţă pentru a le găsi! Iată-ne din nou în căutarea adevărului cel adevărat. Niciodată nu este prea târziu pentru a face curăţenia care, până la urmă, trebuie făcută!

Lărgesc puţin paranteza, revenind la ceea ce găsesc eu mai grav decât reeducarea prin brutalitate. Au fost oameni care s-au pretat, unii chiar de bunăvoie, la jocul deformării intelectuale a celorlalţi. Au fost mulţi, şi nu numai în ţara românească, dar pe mine, şi sper că pe noi toţi, mă doare ceea ce se petrece în curtea mea, în curtea noastră.

Sunt mulţi, din păcate, cei care au acceptat jocul de-a partidul, adresându-se oamenilor din diversele niveluri ale societăţii. Vinovaţii majori sunt cei care au viciat gândirea  celor în plină formare, în special a celor tineri, aflaţi în şcoli şi în facultăţi, a celor care fac parte din aşa-zisa  intelectualitate. Durerea provocată de pumnul bătăuşului  (adesea boxer profesionist, recrutat chiar dintre sportivii de performanţă, campioni, cu care mâncam la aceeaşi masă  la GES – abject!), fiindcă, aşa cum bine ştim, a existat şi aşa ceva, trece. Durerea poate fi şi uitată, rana se poate închide, cicatrizându-se, chiar şi fără a lăsa urme, dar lecţia de gândire strâmbă, începutul de îndoctrinare, în plină perioadă de formare a caracterului, deformează pe viaţă judecata, lăsând cicatrici adânci, care nu se mai şterg niciodată. Ceea ce ai primit în şcoală duci o viaţă întreagă cu tine şi laşi şi moştenire. Rezultatele se văd, din nefericire, în felul de a gândi al generaţiei adulte de astăzi.

Din păcate, şi iar din păcate, întâlnim persoane care, cu aceeaşi voce sonoră şi convingătoare, recurg cu neruşinare la acelaşi gen de manipulare, doar că astăzi ei predică de pe partea cealaltă a baricadei, încercând, cu aceeaşi vervă de altădată, să ne convingă de sinceritatea sentimentelor şi a convingerilor lor.

Revin la termenul de intelectual, prost înţeles şi prost folosit astăzi. Intelectualul nu este cel care a terminat o şcoală, care are o diplomă, luată de la o şcoală oricât de înaltă. Şi nici cel care, atunci când vorbeşte, ţine în mână un creion sau un stilou. A fi intelectual înseamnă că, pe lângă carte, trebuie să fi primit o educaţie, în sensul foarte larg al noţiunii de educaţie, să fi dobândit o cultură, o purtare şi în final un caracter.     [pag. 128-130]