Da, şi era prieten cu Petrache Lupu, care îl întreba, se mira văzându-şi fotografiile : Cum încap eu în drăacia aia mică, cu toate oile mele ? Și tata i-a arătat aparatul, i l-a dat, i-a arătat cum se fotografiază, omul era foarte uimit. Tata ne povestea când se întorcea din călătorii. Stătea mult în atelier, lucra tot ce adusese. Și atunci, noi veneam să-l luăam la masă, ori ăn oraş, ori chiar acasă. Atelierul era format din trei camere. Prima era cu o bibliotecă foarte mare, cât tot peretele, în care erau cutiile cu negative de sticlă. Tata era foarte ordonat, avea pe fiecare cotor al cutiei scris subiectul conţinutului. Pe urmă acolo mai era un birou al lui şi un birou, în ultimii ani, al unui angajat al lui, care să-i facă mai ales corespondenţa cu străinătatea, cu America, cu Anglia, cu Franţa. Pe urmă era o anticameră unde era apara tul de mărit şi uscat fotografii, un aparat care usca electric fotografiile şi le dădea lustru. (Cu Lili Urseanu Berman, la vânătoare de nori, pag 477)