Toate greşelile făcute în 1914 de personalităţile politice erau de data asta exploatate, pentru a explica înfrângerea noastră, chiar de cei mai aprigi partizani ai intrării noastre în război. Germanofilii erau acuzaţi de a fi mulţumiţi de această biruinţă. Realitatea însă îşi bătea joc de toţi, căci adevăratul coup de théâtre a fost revoluţia rusească, pe care nimeni n-o prevăzuse şi nu-i putuse bănui amploarea. O mişcare de stradă transformată într-o adevărată revoluţie avea să pună capăt unei epoci, deschizând alta nouă, fie că plăcea sau nu celor cărora le-a hărăzit soarta să o trăiască. În lume se simţea o mare frământare pentru o pace întrevăzută cu mai multe feţe. Fiecare beligerant urzea o altă intrigă. Minunata frăţie de arme ascundea dezbinări în fiecare tabără; încercări de înţelegere cu inamicul de ieri, avantaje economice, profituri pe spinarea celuilalt. Rusia a încheiat pacea separată de la Brest-Litovsk, în care Germania credea că va găsi avantaje ce ar fi putut depăşi uşurarea de a nu mai lupta pe două fronturi. Într-o Rusie destrămată, sărăcită de război şi după o înfrângere urmată de revoluţie, ei credeau că vor găsi terenul ideal pentru nevoile lor politice şi economice. Noi, un biet petic de pământ înconjurat de duşmani, căci nu-i puteam considera altfel pe vecinii noştri, nu vedeam de unde ne va veni scăparea. Propunerile de pace nu se puteau discuta cu un guvern care declarase război şi nu accepta să se recunoască învins. De aceea, după ce s-a semnat armistiţiul de la Buftea, s-a format un guvern Marghiloman care a adunat în jurul său conservatorii din Moldova, ca şi pe cei din partea ocupată. Moralul oamenilor oscila, cu scăderi şi ridicări nejustificate de nimic, căci nu se ştia nimic. Într-o zi se vorbea de o pace cu toate compensaţiile, cu toate avantajele, într-alta de o pace ruşinoasă, impusă de Austria cu cedarea munţilor şi pierderea Dobrogei, cerută de bulgari, care începuseră primii, fără ştirea germanilor, tratativele de pace. Speranţa în ministrul de externe german Külman, de a susţine România faţă de pretenţiile austro-ungare, era zadarnică, cu toate că o drăguţă actriţă de operetă, care avusese darul să-i placă, îi cerea în intimitate... câţiva kilometri în plus pentru români. [pag. 402-403]