La latină au fost aduşi, începând din 1940, doi dascăli plini de carte şi adevăraţi gentlemeni. Primul, Guţu, un bărbat foarte frumos, cu alură de împărat roman. Foarte elegant, dar şi foarte pretenţios. A fost transferat de la Liceul „Dr. Ioan Meşotă” din Braşov. Eu nu l-am avut ca profesor. Lăsa mulţi corijenţi.

Al doilea, profesorul Daniel Ganea. De statură mijlocie, modest ca înfăţişare, cu profil de acvilă, îmbrăcat modest şi având după evidenţa noastră numai două cămăşi... Era foarte muncitor, foarte bine pregătit, dar şi el era neîndurător cu gramatica limbii latine, lăsând, la concurenţă cu Guţu, o droaie de corijenţi. Provenea de la liceul „Şaguna” din Braşov. A fost profesorul meu. Deşi foarte sever, te simţeai foarte apropiat ca om de el, auzindu-l uneori cum exclamă: „Domnilor, în capetele dumneavoastră este un tutti-frutti!”

În toamna lui 1944 vacanţa mare a fost prelungită până la 1 noiembrie ca urmare a evenimentelor de după 23 august ’44 (inclusiv intrarea trupelor sovietice în ţară). Cei cu corijenţe ne-am prezentat pe 6 septembrie la validări. După examinări, întrucât nu ne ridicam la nivelul de pretenţii al domnului Ganea, acesta ne-a spus: „Dacă statul ne dă ocazia să ne pregătim mai bine materia respectivă, să o facem!”

Ca atare, am fost chemaţi în fiecare zi. Ne asculta o oră şi ne chema şi a doua zi să repetăm un capitol... Ne-a ţinut aşa până spre 1 noiembrie... Atunci am învăţat conjugările şi declinările la perfecţie. Le mai ştiu şi astăzi.

În vara următoare m-a tras deoparte şi mi-a spus: „ Domnul meu, după cât se pare, vor rămâne la limba latină numai 6-7 inşi. Fă-mi, te rog, un serviciu! Înscrie-te neapărat la real...” Ceea ce am şi făcut pentru clasa a VII-a şi a VIII-a.    [pag. 92-93]