Învăţarea limbilor străine, în special a francezei şi germanei, continua prin meditaţii particulare sau prin urmarea cursurilor unor şcoli sau grădiniţe particulare. Se practica în Banat, în cazul familiilor cu dare de mână, obiceiul de a aduce guvernante din străinătate, cu care copiii aveau ocazia de a vorbi o limbă străină.; "Numai sâmbăta şi duminica aveam voie să vorbim şi să citim în altă limbă decât franceză, germană sau engleză". (M.C., evreică) În acest mod, cunoaşterea mai multor limbi străine a devenit una din caracteristicile definitorii ale bănăţeanului de altădată, de care persoanele intervievate erau foarte mândre: "Câte limbi vorbeşti, de-atâtea ori eşti om". (E.N., evreu) Educaţia familială presupunea şi transmiterea bunelor maniere. Printre acestea se număra amabilitatea, politeţea. Aceste calităţi trebuiau însuşite în special de tinerele domnişoare, a căror educaţie şcolară avea rolul de a le întări. O altă dimensiune a educaţiei în Banatul interbelic se referă la atitudinea faţă de muncă. Indiferent de apartenenţa etnică, bănăţenii au valorizat munca, hărnicia. Aproape fiecare persoană intervievată menţionează faptul că a fost obişnuită cu munca încă din copilărie. Cu toate acestea, nimeni nu se plânge de acest lucru; dimpotrivă, consideră că obişnuinţa de a munci le-a fost folositoare mai târziu. Pentru bănăţean, prosperitatea, viaţa îmbelşugată, constituia o consecinţă directă a muncii. [pag 21-22]