Totuşi, ce e adevărat: după Marea Teroare (campania lui Stalin de epurare a comuniştilor din propriul partid, campanie căreia i-a căzut victimă şi Marcel Pauker), Stalin a desfiinţat oficial Cominternul. Se întâmpla în 1943. Ana Pauker a semnat documentul de dizolvare şi a rămas un lider devotat al partidului. A continuat să lucreze cu asasinii lui Marcel Pauker.
Soţul Anei Pauker fusese chemat la Moscova în 1938 spre a fi omorât. Tatiana Brătescu, fiica lui Marcel şi Anei Pauker, îi mărturisea istoricului Lavinia Betea: „Stăteam la Hotel Lux (n.a.- la Moscova), noi, copiii, într-o cameră, iar el în alta. [...] Eu sunt cea care l-a văzut ultima dată. Eram în camera lui, când au venit doi sau trei tipi care i-au spus ceva. „La revedere, ne vedem mai târziu”, mi-a spus el. În rusă”.
Când se întâmplau aceste lucruri, Ana Pauker era în puşcărie, la Dumbrăveni, în România. După moartea lui Marcel Pauker, la puşcărie au fost aduse un articol din „Scânteia” şi o broşură  a partidului despre troţkiştii români care ar fi trebuit să fie „prelucraţi” în celulele de partid de la Dumbrăveni. Documentele se aflau într-o ladă de lemn ce conţinea pachete cu alimente de la MOPR.
„Când a citit materialul despre Marcel Pauker, Ana s-a încuiat într-o cameră de unde nu a ieşit decât trei zile mai târziu. Iar când a ieşit de acolo faţa îi era complet schimbată” spune Sara Alterescu, colegă de celulă.
„Toţi care au luat cuvântul (n.a. – în celula de partid a femeilor de la Dumbrăveni) au fost, conform tendinţei obligatorii, indignaţi şi revoltaţi. Apoi Liuba (n.a. – Liuba Chişinevschi) a spus: „Iată, eu o critic pe Ana pentru că ea, fiind soţia lui Marcel Pauker, nu a prevenit partidul că el este agent provocator”. Şi Ana a replicat: „ Îmi storc creierii să găsesc ceva, vreun semn care să mă fi făcut să cred că el ar fi un duşman al poporului. Nu pun deloc la îndoială decizia partidului; partidul ştie mai bine decât mine. Dar eu nu mi-am dat seama de nimic şi, oricât mi-aş cerceta sufletul, amintirile, memoria, nu găsesc nimic care să poată dovedi asemenea lucru”, continuă aceeaşi Sara Alterescu.[pag.21-23]