I.J.: Să revenim la oile noastre...

R.V.: Bun! Să revin la ziua cu prezentarea notiţelor lui Paul Cornea. Trag din raft Istoria literaturii române moderne, volumul I, carte albă, cu chenar albastru, şi o bag în taşca aia de la armata americană. La şcoală aveam o masă mare, rotundă de seminar... Paul Cornea trecea pe la spatele fiecăruia „inspectând” caietele. Toţi erau cu caiete în mână, dîrdîiau de frică, copiaseră unii de la alţii împrumutaseră caietele de la alte grupe... ce mai, nebunie. Cornea făcea, evident, şi observaţii. Se apropie de mine: „Ei, să vedem ce surpriză ne mai pregăteşte tovarăşul Vulpescu!” Zic: „Am ceva...”  Eram cu mâinile pe carte. Deci n-aveam caiete, era clar. El mă întreabă: „Surpriză sau caiet?” Eu: „Surpriză am, caiete nu!” El: „Dar de ce nu aveţi caiete de notiţe?” Cartea nu avea copertă, iar eu mă jucam ostentativ cu ea. I-am răspuns: „Am considerat că este inutil”. „De ce?” , mă întreabă Paul Cornea. Eu: „Pentru că avem aceeaşi sursă de informaţii!” Şi, în timp ce îi răspundeam astfel, am ridicat ostentativ mâinile de pe carte... Cornea, fără să-şi trădeze surprinderea, zice: „Ah, dacă e aşa...” Şi a trecut la următorul. A parat superb! El a văzut cartea interzisă, ştia că la facultate nu există. Şi ce şi-a zis, gîndesc eu: „Ăsta-i atît de capabil...” Eu eram dispus să fac rahatul praf, să merg la decanat şi să arăt ce face dumnealui: copiază texte şi îi înjură în acelaşi timp pe autori. Că-i înjură e o altă discuţie, tovarăşi! Dar de ce le copiază textele? De ce nu vine cu contribuţia Domniei sale la curs?! El şi-a dat seama că dintr-o asemenea „afacere” nu iese bine, nu e bine să-şi facă ambiţiile cu studentul „nebun” Vulpescu. Mai ştia că sunt amic cu profesorul Al. Rosetti, cu toţi ăia, adică îl făceam de  băcănie. Toată lumea a rămas mască: „Ce-i aia, măi Vulpescule, ce-i ? Ce ai acolo?” Cazimir mustăcea, ştia povestea, se amuza. Ei, Cornea m-a pândit însă la cotitură. [pag. 71-72]