Propunerea însăşi de unire a fost pusă pe ordinea de zi de la  25 martie, a fost discutată timp de trei zile în secţiunile Adunării  şi a fost votată în faţa unui public imens după dezbateri foarte largi. Acest vot reprezintă voinţa liberă  a marii majorităţi a „Sfatului Ţării”. În fapt, nu au fost decât 30 de abţineri şi 3 voturi s-au pronunţat împotriva unirii. Un număr de 87 de membri au votat pentru unificarea cu România.
Votul a  avut loc într-un moment în care calmul revenise în provincie ca urmare a acţiunii eficiente a autorităţilor basarabene. Membrii adunării care s-au abţinut de la vot, ca şi aceia care au votat împotriva unirii nu au avut nimic de suferit de pe urma atitudinii lor.
În aceste condiţii, nu se poate susţine imparţial că votul adunării ar fi fost dat sub o presiune oarecare. Delegaţia română declară în plus formal ca fiind inexact faptul că trupele române au pătruns în adunare.
„Sfatul Ţării” este un organism constituit pe aceleaşi baze ca şi dietele care s-au format în Ucraina, în Estonia, în Letonia, în Lituania, în Rusia Albă [Bielorusia], unde în aceleaşi circumstanţe  şi prin urmare cu aceleaşi drepturi s-au constituit state întâi autonome  şi apoi independente, care au fost recunoscute de guvernele sovietice, şi de toate guvernele Europei.
Este prin urmare complet fals să se afirme că „Sfatul Ţării” nu avea dreptul să dispună, aşa cum a făcut, de soarta provinciei pe care o reprezenta. Dacă guvernul sovietic făcea aluzie la necesitatea unei Constituante  în acest scop, ni se pare că i s-ar putea opune atitudinea sa faţă de Constituanta din propria ţară.
După unirea liberă a Basarabiei cu Romînia, la 27 martie 1918, tot ceea ce a urmat, ca şi deciziile memorabile de la 27 noiembrie 1918, când „Sfatul Ţării” a votat reforma agrară şi a confirmat unirea necondiţionată, sunt chestiuni care privesc afacerile interne ale Romîniei.
Delegaţia română nu poate totuşi să se împiedice să evidenţieze că alegerile reiterate din 1919, 1920, 1922 pentru Parlamentul român, care au fost făcute în Basarabia ca în tot restul ţării pe baza sufragiului universal, egal, direct, secret, proporţional şi obligatoriu, au trimis în parlament sute de reprezentanţi ai Basarabiei; între aceştia se găseau reprezentanţii minorităţilor şi circa 60% erau din opoziţie. Chiar dacă aceste alegeri s-au făcut în mijlocul unor lupte politice  foarte pasionale, nu s-a regăsit nici unul dintre cei care  au fost aleşi pentru a susţine întoarcerea Basarabiei la Rusia; dimpotrivă, toţi, fără excepţie, s-au manifestat categoric pentru unirea cu România. Dacă unii reprezentanţi ai Basarabiei au făcut critici politice acerbe, nu au avut niciodată intenţia de a combate unirea însăşi a Basarabiei.
Autoritatea deciziilor luate de „Sfatul Ţării” nu poate, deci, să fie pusă la îndoială de guvernul sovietic. Acest organism a fost constituit  ca urmare a revoluţiei ruse prin procedee analoage  cu cele folosite de Partidul Bolşevic Rus în orice ocazie şi de asemenea pentru a-şi institui propria guvernare în Rusia. A înţeles şi şi-a exercitat drepturile de aceeaşi manieră precum celelalte organe revoluţionare ruse. Deciziile sale reprezintă nu doar consecinţa comandată de o fatalitate ineluctabilă, a  unei întregi evoluţii istorice, ci satisfac şi principiile democratice ale constituţiilor europene şi în plus sunt în întregime conforme cu principiile guvernelor sovietice. Acestea din urmă nu au procedat niciodată altfel şi nu au pus niciodată condiţii de principiu pentru autodeterminarea popoarelor.
Deciziile luate de „Sfatul Ţării” ca autoritate supremă a Republicii Moldoveneşti a Basarabiei, ca şi evenimentele care au precedat şi cele care au urmat acestor decizii reprezintă deci din plin  pentru sovietici şi pentru toată lumea manifestarea voinţei clare şi hotărâte a populaţiei basarabene de a se uni cu România. Astfel, nu este decât un act calificat net drept de autodeterminare şi prin dreptul său incontestabil că Basarabia, răpită cu foră din naţiunea română, a revenit liberă la România. [pag. 126-137]