Însă spre sfârşitul dominaţiei ruseşti, în 1908, a fost adus în Basarabia episcopul Serafim, un prea zelos episcop rusificator. Limba moldovenească în biserică a început să fie persecutată, şi poporul, pierzând acest mijloc de a înţelege sfânta scriptură şi serviciul divin, s-a înstrăinat şi nu este deloc de mirare că în starea de de dezamăgire şi de mare mâhnire poporul şi-a găsit mângâiere tot la un călugăr moldovean din mănăstirea de la Balta din judeţul Herson, vecină cu Basarabia. În 1909 s-a născut printre Moldoveni o mare mişcare religioasă, aşa-zisul inochentism. Acest călugăr a cucerit sufletul poporului moldovenesc. El propovăduia apropierea sfârşitului lumii şi nevoia de a se lepăda de păcate, prin organizarea unui trai perfect. Inochentie se socotea acela care are sarcina să primească pe Hristos, pe care „preoţii l-au călcat în picioare”.
Pelerinajul Moldovenilor la Balta s-a transformat într-o adevărată epidemie. Ţăranii îşi vindeau tot pentru a-l urma pe Inochentie. În apropiere de Lipeţcoe a fost organizat „raiul”, o grădină unde se trăia în obşte, asemănător cu viaţa primilor creştini. Mişcarea a scăzut numai cu moartea lui Inochentie în 1917.
Mişcarea aceasta a săpat până la temelie biserica oficială din Basarabia şi a demonstrat incapacitatea bisericii de a-şi conduce turma, precum şi incapacitatea guvernului rusesc de a conduce Basarabia.
Naţionalitatea românească a continuat să trăiască în ţărănime, unde, tradiţia moştenită de veacuri, se păstra cu toată agerimea şi cu toată persistenţa. [pag. 114-115]