97 de ani în urmă în rezultatul puciului bolşevic de la Petrograd se destrăma imperiul rus. În vecinătatea noastră ia naştere Republica Populară Urcraineană, mai apoi cea a Ucrainei Occidentale. La 2 decembrie 1917 în Basarabia se formează Republica Democratică Moldovenească, declarată iniţial în componenţa Federaţiei Ruse (atât de puternică era  influenţa rusă în Basarabia.  De fapt majoritatea funcţionărimii în Basarabia erau ruşi. E a mirării că s-au găsit totuşi înaintaşi ca Ianculeţ, Pelivan ş.a., care au reuşit să se distanţeze de Rusia). La aceasta au contribuit şi declararea independenţei Ucrainei de Rusia, de asemenea, pericolul care venea din partea Kievului, care năzuia să incorporeze Basarabia în componenţa Ucrainei, astfel că la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească îşi declară independenţa. Pentru a restabili ordinea în Basarabia, încălcată de bandele bolşevizate ruseşti, Sfatul Ţării a cerut sprijin generalului rus Scerbaciov (comandantul trupelor ruseşti de pe frontul de sud-est), însă acesta nu avea forţe, armata rusă fiind în stare de anarhie. Atunci Sfatul Ţării s-a adresat României, care au restabilit ordinea în Basarabia, ea singură fiind într-o stare grea (2/3 din teritoriu era ocupat de Germania), iar la 27 martie a avut loc Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, salvând-o de urgia războiului civil care a bântuit patru ani în Rusia şi Ucraina.
23 de ani în urmă avea loc destrămarea imperiului sovietic – URSS-ului după puciul lui Ianaev. Pe 23 august Ucraina îşi declară independenţa faţă de Rusia, iar pe 27 august – Republica Moldova. Cu regret conducerile de atunci de la Chişinău şi Bucureşti nu au fost la înălţimea aşteptărilor celor mulţi (cum au fost înaintaşii basarabeni de la 1918 aflaţi în condiţii mult mai grele), ratând reunirea atunci când în Rusia era o dualitate de putere (Gorbaciov şi Elţin). Acest lucru a dezlegat mâinile uliilor de la Kremlin. În 1992, nefiindu-i pe plac dorinţa de independenţă a Basarabiei, Rusia începe un război stupid împotriva Republicii Moldova chiar în ziua când tânărul stat era recunoscut de ONU. De rând cu tot soiul de scursuri ale societăţii trimişi de pe întregul teritoriu al necuprinsei Rusii (cazaci, puşcăriaşi, cu regret şi ultranaţionalişti ucraineni), luptau soldaţi ai armatei regulate ruseşti – Armata a 14-a înarmaţi cu tancuri, avioane. Şi până astăzi ruşii declară că sunt parte neimplicată în conflict ca mai apoi, cu acceptul tacit al Occidentului, luându-şi funcţia de pacificator. E ca şi cum ai pune paznic la stâna de oi. În rezultat i-a rupt o parte din şi aşa ciuntitul teritoriu – raioanele din stânga Nistrului, creând un soi de bantustan rusesc pentru localnici. Pe teritoriul ocupat a instalat un guvernator cu numele Smirnov, creând în el o gaură neagră, care a subminat  timp de peste 20 de ani economia Republicii. Rusia nu i-a acordat independenţă Transnistriei nici până în ziua de astăzi, de fapt scopul final al Rusiei fiind ocuparea întregului teritoriu al Republicii Moldova. Astăzi când această enclavă rusească este izolată şi din partea Ucrainei, când comerţul ei cu Uniunea Europeană creşte (în a.c. 30% în UE contra 20% -UV), când Rusia a pierdut nădejdea de a returna cursul european al Republicii Moldova, Rusia, ca şi în a. 1812 (când a dorit ocuparea ambelor state româneşti) ar putea să se mulţumească doar cu Transnistria, acceptând generoasă „dorinţa poporului” de unire cu Rusia, ecouri venind atât de la Tiraspol cât şi de la Moscova. „Chişinăul aproape că nu se gândeşte la Transnistria şi acţionează practic ca şi cum acest teritoriu nu i-ar mai aparţine. Bazându-ne pe acestă realitate, vom trage propriile concluzii” a declarat în acest an ultranaţionalistul rus Dmitri Rogozin. [pag.156-158]