... Atunci, când în monarhia austro-ungară mândrele cătane din sângele nostru erau duse ca oile la măcel (...) s-au ales unii şi s-au strecurat prin vizuinile munţilor dincolo, în ţara visată de sufletul lor. Nu au fugit ca să-şi mântuie pielea, ci acolo, în tot timpul neutralităţii, în loc să umble după pâine, agitau, propagând războiul sfânt pentru eliberarea fraţilor [...]. De groaza lor, un moment se curăţise atmosfera ţării româneşti; toată presa coruptă de nemţi dispăruse de pe piaţă şi toţi spionii nu mai ieşeau la lumină. În urmă, aceşti vizionari ai vremii, se constituiseră într-un fel se stat-major de propagandă şi recrutare: au scris documentat, au făcut apeluri înflăcărate, alţii au străbătut ţara în toate colţurile şi au dat douăzeci şi patru de mii de voluntari armatei române.