?Autorul susţine că puterea (pro)comunistă ne a apelat întotdeauna la forţă şi nu a subordonat Biserica doar prin presiuni, arestări şi ameninţări, ci şi prin specularea unor adânci tensiuni şi rivalităţi din interiorul clerului. Marea flexibilitate a conducerii PCR în politica religioasă s-a vădit încă din 1945, când unii preoţi şi teologi epuraţi au început să fie ?recuperaţi? şi ulterior chiar folosiţi ca informatori. E o realitate tristă că mai mulţi preoţi au fost arestaţi şi anchetaţi din cauza denunţurilor altor clerici....O firavă solidaritate a preoţimii din eparhii cu prelaţii deveniţi indezirabili pentru comunişti (cu mitropolitul Irineu al Moldovei, de pildă) nu a lipsit, dar a fost repede înăbuşită cu metode poliţieneşti?