Lăsata secului! Mamă cum se bătea halviţa şi cum se dădeau câinii în tarbacă prin Dealul Spirii, prin Mecetul turcesc, prin Raion, prin Jarcaleţ, prin Bujaverca şi mai ales prin Duşumea! Câte castroane de ciorbă de zeamă de varză se consumau şi ce bătăi ieşeau, bătăi în lege, cu vânătăi la ochi, cu capete sparte şi muşcături de ureche, până la sânge. Căci, cum nu se concepea nuntă fără lăutari, tot aşa nu se concepe lăsat de sec fără mardeală. Nu de alta; dar altfel nu era petrecerea completă! Veneau finii doldora de plocoane, sărutau mâna naşilor, aşa cum era datina, se aşezau la masă şi după aceea începea baterea halviţei. Atârnau de tavan, cu o sfoară, un bolovan de halviţă, înfigeau în ea bănuţi de câte 50 de bani şi ca nişte lei se repezeau, care mai de care, să ia bănuţii doar cu gura, fără intervenţia mâinilor. Mâncau halviţă şi beau zeamă de varză şi n-aveau nici pe dracu´! Ieşeau pe urmă în curte, băteau doi pari în pământ de care legeau două sfori paralele, adulmecau câinii vecinilor şi-i dădeau în tarbacă, încât de multe ori turbau bietele animale. Măcelarii, în special, aveau obiceiul să lege cozile căinilor. Alergau nenorociţii câini, fugăriţi cu pietre şi schelălăind jalnic.