Domnule, să fiu sincer, ţăranii o fost cei mai oropsiţi pe timpul lui Ceaşescu. La oraş le-o făcut blocuri, le-o făcut locuinţe, o adus din Moldova în Sfântu Gheorghe ca să-i corcească cu ăi de etnie ungurească. Mie-mi povestea vecinu' că-i aducea de acolo, din Moldova, da' nu vroia să vie, băga buldozerele şi le-o stricat casele şi i-o adus aicea, le-o dat 5000 de lei să aibă de cheltuială şi servici şi apartament şi apoi o plătit pe rând [în rate]. Uite acuma, zicea tot vecinu', s-ar hi dus acasă acuma, că nu le mai place la oraş, întreţinerea blocului e scumpă acuma la oraş. Unde să mai plece, că i-o dărâmat casa atuncea. La Hălmeag o fost doi oameni tineri, unguri, care n-o lucrat la câmp, se ocupau numai cu jongleriile şi cu prăvălia, că atuncea închiria prăvălia. Apoi ăia o fost secretari de partid, o fost primari, o fost de toate. Unu era Lukács Petru, o fost căpitan la Făgăraş dom'le, fără şcoală, fără nimic, l-o făcut căpitan la Făgăraş. De la Făgăraş l-o mutat la Sibiu şi apoi la Sibiu o murit. Ei tot vroiau să mă ia în mijlocul lor, şi eu tot refuzam să fiu comunist ca ei, să fiu cu ei. Eu vorbesc bine româneşte, ei nu prea ştiau bine româneşte. Și tot aşa ne-am tot hârâit, că da, că ba, că n-am vrut să fiu preşedintele Frontului Plugarilor. Omu' ăsta care o stat la mine, Cruceanu, şi-o găsit altă gazdă, era o lăptăreasă unguroaică şi era bună şi apoi o ajuns de o trăit cu ea şi o ştiut şi bărbatu-său, da' n-o fost nici un bucluc, n-o fost năcaz cu asta. El tot insista ?scrie-te, nene Cocă, scrie-te, că ăştia vorbesc tot ungureşte, ajung de într-o noapte vorbeşte să mă ducă mort, că numa' eu îs român acolo?. Îi era tot frică, dom'le. "Nu-ţi fie frică dom'le, nu-ţi fie frică, că nu-s pericol". "Eu nu mă înscriu, dom'le, eu nici în partid, nici în colectiv, nu mă scriu", îi spuneam (Gheorghe Cocă, n. 1908, Hălmeag, 218) (Ioan-George Andron , Colectivizarea, CAP-ul şi agricultura postdecembristă în tradiţia orală din satul Hălmeag, judeţul Braşov) [pag. 90-91]