[...] Am deschis, am dat „Bună ziua” şi m-am apropiat de biroul unde, între maldăre de dosare, lucra conştiincios un bătrânel. Lui m-am adresat: „V-am adus mai devreme un certificat de căsătorie.” „Da?!” ... a zis el, nelămurit de acest început. „Şi am senzaţia”, am continuat, „că de fapt am fost chemată pentru formulare”. „Ce formulare?” a zis el, tot la fel de nelămurit. Şi un alt individ, cel cu care vorbisem pe culoar la începutul „spectacolului” de la Iorga, a intervenit prompt:  „Doamnă, v-am trimis la 9!” „Am fost la camera 9, dar eu nu am nici o legătură cu această cameră, n-am cerut audienţă, eu nu vreau audienţă, vreau formulare”. „Doamnă, dar ce căutaţi în această încăpere? Aici intrarea este oprită”  „Se poate, dar eu nu ies din această încăpere fără formulare sau audienţă pe loc la şeful Serviciului Paşapoarte.” La care s-a făcut multă linişte.  Şi din încăperea alăturată, din camera 11, a cărei uşă, în permanenţă deschisă, dă în camera 10, un fel de anticameră pentru camera 11, a apărut un tip înalt, brunet, peste 40 de ani, sacou bleumarin, care m-a întrebat distant şi politicos în acelaşi timp: „Ce doriţi, doamnă?” „Formularele sau audienţă...” A intervenit bătrânelul: „Pentru audienţă vă înscrieţi la miliţie.” Eu, din mijlocul încăperii: „de câte ori am avut audienţă, nu a fost nevoie să mă înscriu la miliţie”. Brunetul: „Doamnă, marţea nu este zi de audienţe...” Eu, ca şi cum nu aş fi auzit: „Marţi, M-A-R-Ţ-I, în audienţă, la ora 18, şeful Serviciului Paşapoarte mi-a promis formularele pentru astăzi. Nu vă amintiţi?”, mă întorc spre Brunet, „aţi intrat în timpul audienţei. Eram îmbrăcată la fel. Nu vă amintiţi?” Aha!” a zis el. „Da, doamnă, vă rog să aşteptaţi pe hol!” „Ce să aştept?”.  „Aşteptaţi, vă rog!” Peste 30 de secunde  a apărut de la camera 9 cel care îmi spusese că nu s-a întrunit comisia guvernamentală. Mi-a cerut buletinul şi, peste alte 20 de secunde, a ieşit din camera 10 cu formularele MARI!  În mai puţin de 5 minute obţinusem  formularele! Nu-mi venea să cred. Nu mai puteam crede, după ce săptămâni în şir am dat zeci de telegrame şi am tot fost în audienţe. Nu ştiu dacă poţi înţelege.  Ţine de demenţă. Toată săptămâna, de când am obţinut formularele, am alergat după acte.  Nu are sens să-ţi mai scriu cât am umblat.  Le voi depune sâmbătă, pe 17 aprilie, la exact 8 luni de când le-am depus pe cele mici. Am făcut poze pentru paşaport.  N-au ieşit bine,  dar îţi trimitem şi ţie, spre aducere aminte. Am primit pachetul. Nu pot să-ţi spun ce bucurie pe toată lumea, dar mai ales Monella s-a bucurat. Noi ne aşteptam la o cutie cu 2-3 ciocolate şi când colo, munţi nu alta.  Generozitatea ta, care frizează risipa, nu se dezminte.   [pag. 109-110]