Crestomaţia reuneşte, pentru prima dată, cele mai impor­tante mărturii despre Câmpulung-Muscel, conturând o ima­gine vie şi complexă a oraşului, de-a lungul a trei veacuri şi jumătate. Bogăţia informaţiilor, diversitatea unghiurilor de vedere, talentul de narator al multor călători prin aceste locuri, minuţiozitatea des­crie­rilor, ochiul proaspăt al străinului care observă anumite realităţi, fac din aceste însemnări un document indis­pen­sabil cercetătorului, dar în acelaşi timp o lectură agrea­bilă oricărui cititor.

Dacă menţionarea Câmpulungului apare întâia oară în notele de călătorie ale germanilor Peter Sparnau şi Ulrich von Tennstädt încă din secolul al XIV-lea, primele descrieri detaliate ale oraşului şi monumentelor lui religioase aparţin unor înalţi prelaţi, care au trecut pe aici în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Călătorii străini ai primei jumătăţi  a secolului al XIX-lea, dominaţi de patosul romantic, vin în Principate pentru a descoperi teritoriile „necunoscute” ale estului Europei. Pentru ei, fie că este vorba de francezii Stanislas Bellanger sau Felix Pigeory, fie de englezul James Henry Skene, Câmpulungul şi împrejurimile au fizionomia unui ţinut foarte îndepărtat de inima Europei, cu oameni şi mai ales obiceiuri care merită menţionate pentru caracterul lor aparte, diferit de Occident.

De la mijlocul secolului al XIX-lea datează şi cele dintâi mărturii cuprinzătoare despre Câmpulung ale unor români, scrieri în manieră pronunţat romantică, atât de caracteristică epocii, cum sunt însemnările de călătorie ale lui Alexandru Pelimon şi, mai ales, monografia lui C. D. Aricescu, prima lucrare despre un oraş din Ţările Române. O atenţie specială merită francezul Théodore Margot, care ne-a lăsat o docu­mentată lucrare în limba română „despre cele şaptesprezece districte ale României”, cu descrierea detaliată a zonei Muscelului şi a tradiţiilor sale.

Sfârşitul veacului al XIX-lea aduce în prim-plan un nou tip al celui care înfăţişează Câmpulungul: vilegiaturistul. Istoricul G. I. Ionnescu-Gion sau folcloristul Petre Ispirescu vin aici să se recreeze în timpul verii, alungaţi de căldura Bucureştiului, dar atraşi îndeosebi de farmecul unui oraş în plină dezvoltare care, în plus, oferea şi o plăcută atmosferă de vacanţă.

Însemnările din secolul al XX-lea, în exclusivitate româneşti, ar putea fi grupate în două categorii: cele care aparţin unor personalităţi ce au trecut prin Câmpulung şi cele ale localnicilor, fie născuţi, fie stabiliţi aici. Pentru primul „grup”, sunt relevante paginile scrise de Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuţă, geograful Ion Simionescu ori Nichita Stănescu. Pentru a doua „grupare”, a câm­pu­lungenilor, mărturisirile farmacistului Gabriel Dimitriu, pro­feso­rului I. Nicolaescu-Bughianu, colecţionarului Nicolae Th. Ştefănescu, poetului Mihai Moşandrei, doctorului Dumitru Baciu, vin să întregească, prin note personale, uneori uşor subiective, înfăţişarea dis­tinctă şi particulară a oraşului. 

Alcătuirea acestei crestomaţii a presupus o îndelungată acti­vitate de cercetare şi de identificare a surselor, prin consultarea unui vast mate­rial bibliografic şi a unor ediţii rare din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Unele fragmente referitoare la Câmpulung, redactate de autori străini, au fost traduse acum pentru prima oară în limba română. E cazul textelor din Istoria Daciei Transalpine de Franz Joseph Sulzer, Romania de Jean A. Vaillant, Căruţa de Stanislas Bellanger, Ţările de frontieră dintre creştini şi turci de J. H. Skene, Pelerinii Orientului, scrisori artistice şi istorice de Felix Pigeory, Cărări neumblate din România de Mrs [Mary Adelaide] Walker. O contribuţie însemnată au avut cei care s-au îngrijit de tradu­cerea fragmentelor referitoare la Câmpulung din aceste cărţi: prof. Monica Dan (limba franceză), prof. Paula Malancu (limba engleză), prof. Sigrid Pinter (limba germană). Prof. dr. Gheorghe Pârnuţă a transcris cu litere latine textul chirilic din Istoria Câmpulungului de C. D. Aricescu, precum şi cel în alfabet de tranziţie din O viatorie în cele şaptesprezece districte ale României de Théodore Margot, făcând posibilă reintrarea acestor lucrări în circuitul public.

Bogatul material ilustrativ din finalul cărţii s-a realizat şi prin aportul „Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi” (director Octavian Ion Penda, muzeograf Ion Ciortan), care ne-a pus la dispoziţie vechi hărţi unde apare consemnat Câmpulungul. De asemenea, trebuie evidenţiată directa impli­care a editorului Ioan Crăciun, directorul Editurii „Ars Docendi”, în realizarea acestui proiect de reconstituire, prin text şi imagine, a chipului unuia dintre cele mai vechi oraşe româneşti. O menţiune specială se cuvine Primăriei  şi  Consiliului Municipal Câmpulung-Muscel, care au sprijinit financiar apariţia acestui volum.
 
(Adrian Săvoiu, Argument în deschiderea volumului Câmpulungul în mărturiile vremii)