Până în 1948 sau 1949 bunicul meu fusese funcţionar la Secţia Financiară a plăşii Pleniţa; adică perceptor. El încasa, cu păsuielile de rigoare, impozitele celor doi moşieri din comuna din comuna învecinată. Îi plăcea să îşi amintească cum unul dintre ei îi trimitea uneori cu maşina şi sticle de vin înfundat de ziua onomastică. Pe celălalt moşier Otto Fieraru care copilărise la Viena, l-am cunoscut la sfârşitul anilor 60. M-a poftit să-mi arate nişte cărţi vechi şi colecţia unui ziar din vremea Războiului de Independenţă. Locuia într-o rămăşiţă din fostul lui conac, îngrijit cu devotament de o menajeră. Număra aproape 70 de ani, era înalt, impunător şi avea o autoritate naturală în glas. Oamenii îl tratau cu multă deferenţă. Ani în şir îl ascunseseră în casele sau gospodăriile lor până ce fusese arestat de Securitate.