Cartea despre demnitate nu are autor, dar are personaje de legendă. Volumul oferit cu atâta delicatețe de un seamăn de-al nostru conține file de poveste din viața haiducilor pe care nu i-am învățat în școală. Rezistența din munți contra ocupantului sovietic are memorie, dar nu-i dă nimeni vizibilitate. (...) Poate blog-erul meloman, exasperat de surzenia contemporanilor săi, a compus această Simfonie a V-a pe un Do minor al tristeții si melancoliei, doar pentru a se intreba asemenea marelui urmaă al lui Mozart: de ce?... de ce?... de ce? Trei bătăi dure pentru exasperantul Mi bemol al șoaptelor ce ar trebui să se transforme, ca-n Verdi, în tunet.“ – din Prefața de Marius Ghilezan
 

În 1989, in ultimele zile ale regimului Ceaușescu, un tânar care termina liceul avea doar cateva optiuni. Daca ar fi spus cu voce tare ceea ce gândește, dând glas bunului simț, ar fi putut deveni o victimă, apoi un opozant încrâncenat, poate chiar fără voia lui. Daca ar fi tăcut, ar fi putut încerca să emigreze, întrucât Romania nu avea nimic de oferit. Daca ar fi colaborat, ar fi putut deveni un conformist apăsat de compromisuri, sau poate chiar un activist de partid, oportunist pentru tot restul vieții. Normalitatea nu mai exista. În ceea ce îl privește pe Alexandru Patrașcu, 1989 a venit la timp, înainte de a apuca să raspundă la întrebarea: „Eu ce drum voi alege?“
 

„Pe măsură ce am adunat informații, am scris, am comentat si am îndemnat lumea sa trăiască aceleași emoții odată cu mine. Nu mi-am propus să epuizez subiectul rezistenței anticomuniste, ba chiar dimpotrivă: am vrut sa stârnesc curiozitatea celor care ignorau subiectul; e doar un punct de plecare pentru cei care vor să știe mai multe și aici pot găsi o părere, cred eu, bună și echilibrată. Acum 23 de ani, un anonim a scris pe un zid din București: De Crăciun ne-am luat ratia de libertate! – un mesaj cu o încărcătură emoțională extremă, reluat apoi de presa vremii sau de manifestațiile pentru democrație, la nesfârșit, fără să se banalizeze niciodată, cel puțin pentru cei care au trăit vreodată vremurile rațiilor alimentare. Anul acesta, tot de Crăciun, eu, un alt anonim, voi scrie pe un zid virtual vreo câteva sute de pagini virtuale, care nu vor avea niciodată impactul celor șapte cuvinte reale amintite mai sus. Dar mă simt beneficiarul direct al acelor cuvinte, considerând ca este poate prima dată cand mi-am folosit rația așa cum se cuvine.“ – Alexandru Pătrașcu

Texul PDF al cărții poate fi descărcat la secțiunea Cărți integrale.