O parte din interesul acestei străzi pentru istoria literară se leagă de Eminescu. "Plopii fără soţ" se întindeau de la biserica Sf. Visarion (cea veche) până la casa Cleopatrei Poenaru-Lecca, "dărâmată astăzi şi înlocuită cu clădirea Academiei Comerciale", după cum povesteşte un vecin, N. Petraşcu (în Icoane de lumină, III). El adăuga în 1940: "Casa aceasta se mai vedea încă până acum 20-25 de ani, cu o grădină mare împrejur, cu înfăţişarea vechilor case boiereşti, cu acoperământul negru de şindrilă, cu un cerdac în faţă, care ducea într-un antreu, pe laturile căruia erau camerele locuite de stăpână." Acea casă căreia poetul îndrăgostit îi dădea târcoale pe înserat nu mai există din 1926, dată la care s-a construit Academia Comercială. Pe acelaşi trotuar, cel drept venind din Piaţa Romană, se înşiră, de la nr. 14 la 32, câteva case construite, aproape toate, în anii 1880-1890. Fără etaj, cu latura scurtă spre stradă şi cu cea lungă către curte, casele, fie că privesc spre nord sau la sud, au intrarea încadrată de două coloane, la înălţimea a 4-5 trepte, încununată de un fronton cu iniţialele proprietarului şi chiar cu data construcţiei. Una dintre ele a fost locuinţa lui Pantazi Ghica. Fratele mai tânăr al lui Ion Ghica, personaj pitoresc, este o figură a boemei literare româneşti. După studii la Paris, pare-se neterminate, a fost secretarul lui Bălcescu şi, trimis de acesta în timpul revoluţiei, comisar cu propaganda în judeţele Prahova şi Buzău. La Bucureşti, după ce s-a întors din exilul la care fusese condamnat, locuia în strada Visarion nr. 16, deci tot în acelaşi cartier. Revenind la Buzău ca prefect liberal, în 1866, a fost însărcinat să pregătească o vânătoare a prinţului Carol I. Când domnitorul a pus puşca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început să joace. Prefectul, temându-se de răspundere, se gândise să folosească un urs ţigănesc, îmblânzit. "Neamţul", lipsit de umor, s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică şi l-a destituit pe bietul Pantazi. [pag. 83-84]