De numele său se leagă nu mai puţin de 21 lucrări monografice ale localităţilor din Maramureş, ce cuprind datele istorice ale unor localităţi din Maramureş, cu istoricul bisericilor, atestarea documentară, însoţite de imagini document realizate cu profesionalism, de valoare ştiinţifică, documentară, istorică şi artistică, Iuliu Pop lăsând posterităţii o istorie vie a Maramureşului şi a Oaşului în care a copilărit.
Din tinereţe a fost preocupat de arta fotografică, probabil şi sub influenţa bunului său prieten, Ioniţă G. Andron, unul dintre cei mai mari artişti fotografi ai României. Prietenia dintre aceşti doi artişti fotografi ai plaiurilor noastre s-a materializat şi printr-o bogată corespondenţă. Dar iată ce frumoase cuvinte are la adresa lui Iuliu Pop marele fotograf din Racşa: „Mă simt mai mult decât îndatorat, făcându-mi mare plăcere totodată, de a aminti de prietenia născută în copilărie, întărită în tinereţe, cimentată la vârsta bărbăţiei, încălzită mereu şi păstrată până acum, la vârsta tâmplelor cărunte... El, Duda, mi-a deschis orizonturi noi spre trecutul îndepărtat şi mai apropiat al Ţării Oaşului. De la el am auzit prima oară de Getica lui Pârvan, citind cu nesaţ în sala de lectură a bibliotecii Universităţii din Cluj-Napoca partea care mă interesa în mod deosebit, acea convingere a eruditului arheolog sud-est european, convins că „sigur dacică e cetatea de lângă Boineşti”. De la el am auzit şi de săpăturile arheologice făcute aici în finele veacului trecut, tot el mi-a spus şi despre însemnările lui Szirmay Szirmay Antal despre aşezările omeneşti de la începutul veacului trecut”, continuând apoi, şi vom afla şi noi o preţioasă informaţie: „Dar chiar dacă nu ar fi fost nimic din cele de mai sus ci ar fi rămas numai şi numai rodul unei pasiuni, de care îmi vine a crede că s-a molipsit de la mine, fotografia, tot l-aş aminti, deoarece dacă eu am încercat să fac cunoscută Ţara Oaşului prin fotografii, nu este mai puţin adevărat că Maramureşul fără aportul substanţial al artistului fotograf Iuliu Pop Duda, ar fi fost mult mai sărac”.  [pag.39]