O situaţie oarecum specială era cea a sârbilor din Banat. Deşi, cum am menţionat la începutul acestui studiu, acuzaţia de titoism putea cădea asupra oricărui cetăţean sârb, în virtutea simplei apartenenţe etnice. Existau însă în zona de frontieră de pe teritoriul românesc şi foşti partizani sârbi, admiratori deopotrivă ai lui Tito (dezavuat de autorităţile comuniste din România la acea vreme în virtutea fidelităţii faţă de Stalin) şi ai lui Stalin, propagatori ai ?panslavismului roşu?, ca să reiau expresia lui Miodrag Milin dintr-un studiu care expune în detaliu situaţia acestora. Aceşti foşti combatanţi antifascişti, susţinuţi iniţial de armatele sovietice ?eliberatoare?, se văd desemnaţi ca titoişti şi deportaţi, devenind victime ale regimului oe care-l susţinuseră cu înflăcărare. Prin adăugarea la aceştia a celor care au fost consideraţi titoişti şi a celor ce se încadrau în alte categorii prevăzute a fi deportate, comune cu ale altor etnii, numărul sârbilor deportaţi în 1951 a ajuns, conform estimărilor, la 2368 [Smaranda Vultur ? Un trist bilanţ : deportările din perioada stalinistă a comunismului românesc, pag 144-145]