Cercul se închide. Alternativa la statul burghez demonizat e creionată, parţial cel puţin, în 1934: Ideologia statului român poate fi citită ca un exerciţiu complementar celui care îl precedă cu un deceniu. Statul ţărănesc face în epocă obiectul unei dezbateri pasionate şi teoreticienii partidului naţional ţărănesc îl avansează ca pe o cale de mijloc între radicalismul fascizant şi comunizarea intelligensiei. Pentru fostul conservator, punctul de plecare este unul legitimat de supratema formelor fără fond: statul ţărănesc nu reprezintă altceva decât adaptarea formei etatice la fondul ignorat decenii la rândul.
Între ţara legală şi cea reală, clivajul este pe cale de a fi eliminat, o dată pentru totdeauna. Constituţia de la 1923 simbolizează, dramatic, mistificarea „burgheză”. Suveranităţii naţionale îi este contrapusă realitatea masei de ţărani. Reciclarea toposului maiorescian este o probă a vitalităţii reflecţiei „reacţionare”. Universalismului raţionalist i se opune relativismul contextualizant tributar ethosului conservator. Statul importat este receptat ca o expresie databilă şi irepetabilă, datorată unui spaţiu istoric, cel englez, profund diferit de cel autohton. [pag. 63-64]