Reportajele lui Constantin Virgil Gheorghiu sunt emoționante prin lirismul reținut, prin vibrația dramatică a verbului folosit cu economie, aproape de austeritate, ca în fața oricărui dezastru, când cuvintele parcă nu-și mai au rostul. Fără îndoială, aflăm în toate aceste relatări o mare doză de încrâncenare, de revoltă,  dar și de dezolantă trăire afectivă. Realitățile brutale ale războiului dublează realitățile unei vieți abrutizate pe care au dus-o moldovenii încorporați sovietelor și despre care reporterul vorbește fără plăcere, dar cu gustul real al demascării faptului cotidian ridicat la rangul de simbol al unei civilizații dezastruoase.  Așa ni se descriu locuința  și modul de comportament familial al unui general sovietic instalat în casa unui doctor român evacuat; așa ni se vorbește despre felul cum se îmbrăcau femeile  sovietice, rusoaicele venite de aiurea pentru a impune puterea sovietică la Chișinău; așa ni se înfățișează teroarea instaurată de negustori evrei  deveniți peste noapte propagandiști înfocați ai ideilor comuniste; așa se vorbește despre prigoana împotriva preoților și a Bisericii. Și așa mai departe.

„M-am îndreptat spre reședința mitropolitană, care e una dintre cele mai frumoase clădiri  din țară și care are o capelă de minunată artă. Icoanele de aur, totul era lucrat de mari meșteri în această bisericuță. Interiorul ei rivaliza în frumusețe cu cele mai artistice lăcașuri ortodoxe de închinare.

Aflasem în cursul serii că această capelă, de la reședința mitropolitană, a fost devastată. Cât de puțin spus e: devastată! Bisericuța aceasta nu a fost devastată; a fost prădată și pângărită  în cel mai groaznic chip. Numai fantezia păgânilor putea născoci acest chip de grozavă păgânire. Căci bisericuța reședinței mitropolitane  din Cernăuți a fost transformată, literalmente, în closet pentru ostașii păgâni ai URSS-ului.

În fașa bisericuței sunt împrăștiate câteva mii de volume, luate de bolevici din biserica reședinței și aruncate la gunoi. Am deschis câteva: erau comori rare de literatură teologică, filosofică, știință, artă. [...] Cum pășești apoi pragul bisericii, te lovește un miros greu. Chiar lângă ușă se află o mitră  episcopală, pe care bolșevicii, după ce i-au luat pietrele scumpe, au transformat-o în oală de noapte. Aurul și argintul au fost scoase. Ochii sfinților sunt înțepați cu baionetele. În icoanele de pe catapeteasmă, pe care nu le-au putut înțepa cu baionetele, au tras cu revolverele. Stranele și cea mai mare parte a mobilierului de lemn al bisericii au fost întrebuințate ca lemn de foc pentru dormitoarele trupei roșii.” [pag. 140-141]