P.D.: Acestea fiind zise, trecem acuma la aspectele exterioare și anecdotice... Eu eram tânăr, aveam douăzeci și ceva de ani, n-aveam treizeci... pe urmă aveam treizeci și începusem deja să dobândesc gravitatea vieții, care, Dumnezeu știe, în anii ăia, 1950, ce era viața în România, ce cumplită era. Era tragică. Tinerețea mea se manifesta în cochetărie vestimentară, în flirturi, în prietenii vesele, în ce exprimam eu cu „hai la Athenée Palace unde foarte mult îmi place” sau „ne place”. Chefuri... Chefuri nu bețivănești, dar chefuri. Sindrofii, conversații, mare consum de bere și mai mic de vin, eu eram băutor de bere și prietenii mei unii nici nu prea beau. Baconsky nu prea bea, Paul Georgescu cred că nu bea deloc, el se îmbăta cu cafea, i se urca la cap. Cine mai... Nu-mi vin acum toate numele. Eu eram foarte legat pe vremea aceea de Crohmălniceanu, care m-a dezamăgit, dar pe care-l apreciam foarte mult. Și care nu bea nimic, cred că nici cafea, nici vin, nici bere. Eu eram băutorul de bere, care bea cu butoiul, și nu mă îmbătam, dar, mă rog, mă stimula, ceea ce e curios. Berea nu stimulează, adoarme. Pe mine, nu. Eu eram treaz... dacă beam cafea, eram insuportabil pentru mine însumi, de surescitare. Eram, deci, dinamic, și dacă mai puneai și o picătură de cafea tare, eu explodam. Deci nu beam cafea. Geo Bogza... Cine, mai știu eu cine era... Familia Ralea poate, nițel, erau mult mai în vârstă, erau de vârsta părinților mei, afară de Catinca, mai tânără decât mine. Catinca probabil nu mai trăiește, nu, nu mai trăiește, avea inima atacată de o boală, nu știu care. Era foarte simpatică și mă aprecia de asemenea. Și câțiva alții. Ion Igiroșianu, de asemenea, mult mai în vârstă decât mine, dar totuși tânăr în felul lui pentru vîrsta lui, și alții pe care nu-i numesc, pentru că erau complet necunoscuți în lumea literară, oameni ai vechii societăți.                   [pag. 201-202]