Seara suntem invitaţi la Eliade, unde mai vin şi câţiva prieteni, de-ai lor, scriitori. Participăm şi noi la acest party, cu sarmale, cu muşchi împănat şi pilaf cu ciuperci. Ei au cumpărat, noi am preparat. Vorbim despre ipocrizie, despre Căciunul din ţară, despre un film moldovenesc, Ultima lună de toamnă, despre copiii noştri, despre vise şi simbolistica viselor, despre ultima creaţie a lui Adrian, Eliada. După lectură sunt amândoi mişcaţi. Apoi despre proza lui Eliade, impresiile noastre de lectură urmărite cu mare atenţie. Primim în dar Insula lui Euthanasius, volum extrem de preţios, apărut la Bucureşti în 1943, la Fundaţii. Conţine sublinieri şi observaţii ale autorului, notate cu creionul la marginea paginii. Îndrăznesc să cer o favoare, aceea de a ne împrumta cărţi din biblioteca lui, ca să citim cât putem de mult în răstimpul cât vom rămâne la Chicago. E de acord. Mărturiseşte că îşi scie literatura numai când se odihneşte între două studii, după o perioadă de lucru compact la cărţile de specialitate. Pentru a se destinde şi pentru a visa. Și când visează, o face în româneşte. O spune cucerit, cu farmecul sincerităţii. Trăieşte vorbind, la tot pasul, în spaţiul, în aura unor revelaţii, încântat de descoperiri, inspirat, exaltat... [pag 160-161]