Asta poate sună pesimist. Dar nu e. Cred că în ce priveşte posteritatea Adrianei avem un alt public de cucerit. Suntem pe cale să ratăm să facem din Adriana figura naţională de care au nevoie românii, în ciuda extraordinarei calităţi literare a cărţii ei (cînd prietenilor Adrianei li se confiscă Demonii de către poliţia comunistă eşti mai emoţionat decât la căderea Stalingradului). În ultimii ani am văzut cum creşte succesul postum al unor poeţi legionari sau al unor filosofi oportunişti, nu al Adrianei, sau al lui Mihai Fărcăşanu, sau al altora ca ei. Nici un student de-al meu nu ştie cine a fost Adriana Georgescu. Nu sunt istoric şi nu mă ocup prea mult de trecut, dar îmi propun ca în viitorii doi ani ori de cîte ori voi fi acasă să susţin cîte o conferinţă în fiecare universitate care mă invită despre Adriana Georgescu, generaţia ei şi despre cum valorizarea cu discernămînt a trecutului formează alegerile pentru viitor al unei naţiuni. Trebuie să intrăm în manuale, să mergem în şcoli, să facem nu doar documentare anticomuniste care resping din start unele generaţii, ci filme în care tinerii să se identifice cu oameni ca Adriana sau Mihai, care aveau vîrsta lor cînd încercau, din instinctul libertăţii, nu din ideologie, să construiască o democraţie românească şi să nu se identifice cu antidemocraţi, cu antisemiţi, cu oportunişti. Nu va fi doar o formă de justiţie pentru Adriana Georgescu sau pentru trecutul nostru. Ci una pentru copiii noştri, care trebuie să crească într-o lume cu modele pozitive autentice, în care caracterul şi valorile care formează caracterul sînt supreme, cum e în America, de exemplu. Societăţile care preţuiesc doar succesul netemperat de aceste valori nu reuşesc să iasă din paradigma societăţii de supravieţuire. [pag. 227-228]