În urma luptelor care se dăduseră pe Prut la graniţă, în retragere, ruşii au bombardat fabrica de zahăr de la Ripiceni, avariată şi scoasă din funcţiune, proprietarul Romanov trimite vorbă negustorului Grigori, rugându-l să vină la el pentru o discuţie.
Negusorul nu bănuia ce gânduri avea fabricantul, aşa că propunerea lui de a-i vinde fabrica l-a luat prin surprindere, nici nu ştia ce să-i răspundă, şi pentru că mâna în care ţinea ceaşca  de cafea începuse să tremure, s-a văzut nevoit s-o aşeze pe măsuţa din faţa fotoliului.
Au urmat alte vorbe prin care negustorul a încercat să-i explice fabricantului că el nu are atâta bănet ca să poată plăti fabrica, iar împrumut în bancă nu face pentru că-i prea bătrân.
Domnul Romanov, după ce i-a ascultat vorbele, l-a privit cu un zâmbet în colţul gurii şi l-a întrebat:
Da ce sumă de bani aveţi, domnule Baraneţki?
Răspunsul avea să-l primească după ce negustorul a făcut mai multe calcule în minte
 bolborosind cifre şi a zis:
Păi, cu tot ce am la saltea, cam 4.000.000 lei şi douăzeci de cocoşei.
Rostise vorbele cu sfială, sigur fiind că răspunsul nu-i va fi pe plac fabricantului. Dar nu a fost aşa şi, spre uimirea lui Grigori, acesta s-a ridicat în picioare şi i-a întins braţul pentru a bate palma ca învoială. Iar în continuare a stabilit chiar data când vor face actul de vânzare, lucru ce l-a făcut să plece ameţit din biroul fabricantului.
Actul de vânzare urma să-l facă la Botoşani, dar el nici nu se consultase cu băieţii, iar cel mai mult voia să discute cu feciorul Grişa, care ar fi vrut să-l însoţească.
Nu ştia în ce afacere intrase şi nici cum va reuşi, dar de cum a ajuns la Ivanovka, a trimis vorbă prin Colea feciorului Grişa că îl aşteaptă la el urgent.
Grişa apare către seară, stau la discuţie până târziu în noapte, lămurind tot ce mintea bătrânului negustor nu putea pricepe.
Acolo, la Botoşani, după ce au perfectat actele de vânzare-cumpărare, au mers la restaurantul Ambasador, iar aşa cum era obiceiul vremii, au servit aldămaşul stropit din belşug cu şampanie plătită de fabricant.
De la restaurant s-au despărţit spre seară, domnul Romanov urându-i noului patron să aibă noroc de fabrică, ca să o pună în funcţiune. De fapt, domnul Romanov a jucat o carte, profitând de naivitatea omului simplu, deoarece el era foarte bine informat de cum vor evolua evenimentele atât în privinţa războiului, cât şi ce urma după terminarea lui.  [pag. 137-139]