Stimate domnule Eftimiu
Vă amintiți cu ce bucurie scontam numirea dvs. ca director general al teatrelor, pe vremea răposatului Gauleiter al Teatrului Național, Liviu Rebreanu, care mă persecuta pentru că eram pe față antinazist, antifascist și uram de moarte regimul lui Killinger.
Cu aceeași bucurie ați scontat și dvs. numirea, care în cele din urmă a sosit. Se pare însă că acest eveniment v-a prilejuit unele apucături și defecte de ținută, care au înspăimântat pe cei mai buni și siguri prieteni pe care-i aveți. De aceea, în calitate de prieten vă scriu, ca să vă feriți de o inconduită care a pricinuit o alarmă generală și poate avea urmări grave.
Sunt numai ecoul unei revolte generale, înșirând câteva din minunatele isprăvi, care discreditează de la început direcțiunea Eftimiu.
Un text formal din legea teatrelor oprește pe directorul Teatrului Național și pe membrii comitetului de lectură să-și joace piesele, câtă vreme sunt în exercițiul funcțiunii. În disprețul legii, ați început prin a reprezenta traducerea dvs. Oedipos din celebra operă a lui Sofocle. Firește, când am văzut Oedipos pe afiș, mi-am zis că trebuie să fie  cu totul altceva  Oedip din epoca marelui Nottara. Probabil o traducere directă din textul clasic, dată fiind cultura universală pe care o posedați. Aceasta mi-a dat o primă mare emoție. Dar au venit apoi și altele. În sala de spectacol, un ziarist  mi-a spus că autorul va apărea pe scenă să mulțumească publicului. Revelația m-a înfiorat. Începusem să cred în reîncarnare. Când v-am văzut însă între actori, înclinând spre public capul lui Sofocle în versiune albaneză, iluzia reîncarnării a dispărut.
Oricum ar fi, Oedipos și Sofocle v-au adus serioase beneficii. Aștept cu o nerăbdare febrilă la comitetul de direcție conturile turneului, ca să văd ce beneficii a putut avea și Teatrul Național, din menționatul turneu condus personal și cu o dexteritate bine cunoscută.
Ați impus Teatrului Municipal Omul care a văzut moartea. Ați reprezentat apoi Sylvette. La Sylvette nu v-au incomodat prea mult spectatorii, așa că am putut să-mi dau seama cât de mult poate să întârzie maturitatea artistică a unui scriitor, dincolo de orice epocă de coacere cunoscută de natură. Sylvette v-a adus beneficii. E natural să aducă, ocupând afișul sâmbăta și duminica, zile faste pentru toți autorii, cu talent sau fără.
Sunt informat că premeditați, tot în disprețul legii, reluarea pieselor Cocoșul negru și Prometeu. Țin să vă amintesc însă că numitul cocoș a fost de multă vreme consumat – nu din timpul crizei de alimente – de autori dramatici de o talie cu adevărat superioară: George Mihail Zamfirescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Mușatescu, și n-au mai rămas fulgi din el.
 [pag. 419 - 421]