În timp ce italienii publicau traducerea romanului În absenţa stăpânilor, iar unul dintre cei mai importanţi  critici din patria lui Dante şi Michelangelo scria despre Breban ca despre un Proust al României, câţiva colegi ai autorului capodoperei Bunavestire se întreceau în a-i bricola file, fragmente, extrase din dosarele CNSAS citând tendenţios pasaje din convorbirile romancierului cu generalul Pleşiţă, convorbiri susţinute în timp de acest scriitor incomod – tratat în rapoartele angajaţilor Securităţii drept un element ostil regimului – era anchetat. Înalta Curte de Casaţie  şi Justiţie a declarat că N. Breban nu a colaborat cu Securitatea, iar acuzaţiile CNSAS sunt neîntemeiate. Deci, bricoleurii de dosare au pierdut. Dar nu s-au resemnat cu înfrângerea. Pentru că intelectualii de curte ai lui T. Băsescu nu ştiu să piardă. De aici, isteria extinsă la scară naţională, lansată pe mai toate canalele, alimentată de scribi plătiţi şi postaci agramaţi. Şi pentru că intelectualii de curte din epoca Băsescu ştiu că N. Breban este iubit, citit, urmărit şi admirat de lectori, scriitori şi traducători din ţară şi din străinătate şi pentru că ştiu că Breban are o operă, are prestigiu, audienţă de invidiat, un nume care, fără îndoială, contează şi peste care nu se mai poate trece în oricare dintre istoriile literaturii române, deci, reprezintă un real pericol, au atacat în forţă: au regizat o mineriadă mediatică, pentru a-l compromite. N-o să trec în revistă toate enormităţile, calomniile şi dejecţiile, care l-au avut ca ţintă pe acest om, autor a circa douăzeci de mii de pagini. În treacăt fie spus, s-a lansat zvonul că ar suferi de demenţă senilă, iar C.T. Popescu – un strănepot al lui Goebbels, care a îndemnat la arderea operei lui Nichita Stănescu – l-a făcut, pur şi simplu, nebun. După ce şi-a anunţat demisia în 1971, la Paris, în semn de protest faţă de Tezele din Iulie 1971, şi, spre stupoarea organelor, a revenit în ţară, acum mai bine de patru decenii, Securitatea a lansat acelaşi zvon: Nicolae Breban este nebun. Zvonul a rezistat până a fost publicat romanul Îngerul de gips şi, laolaltă cu alte calomnii, s-a dus pe aripile vântului, ca să nu zic în neant. La această oră, a apărut deja romanul Jocul şi fuga, scriere în care sunt aduse faţă în faţă două realităţi: cea stalinistă şi cea legionară. Un alt zvon – N. Breban este colonel de Securitate – lansat pe urmele proaspete ale celui tocmai amintit a ţinut până acum trei ani, mai exact, până la verdictul definitiv dat se instanţa supremă. [pag. 247-249]