După venirea detaşamentului de elevi reeducaţi, şeful informatorilor era Ioan Stoian, care organizase o adevărată reţea de supraveghere a deţinuţilor. Între oamenii lui care trăgeau cu urechea er şi Petre Stângu, un copil de 14 ani. Turnătorii se amestecau printre noi şi ascultau ce vorbeam, înregistrau ce citeam şi observau cu ce ne ocupam. Informaţiile furnizate erau trecute, apoi, de Securitate în dosarele noastre, ce se găseau în birourile administraţiei. Ioan Stoian fusese elev la Liceul Comercial din Bacău. Era un adolescent de talie mijlocie, şaten, cu un obraz scofâlcit în urma unui accident. Când zâmbea, cicatricea îi schimonosea faţa într-un fel de rânjet. Ochii căprui, spălăciţi, obişnuiţi să surprindă, să spioneze, nu-i stăteau firesc în orbite. La Târgşor, în 1950, a fost contactat de un ofiţer de securitate din Ploieşti, şi, deşi era deţinut, a fost angajat oficial ca informator al Securităţii. Cu această ocazie a fost pus la curent cu metodele de reeducare forţată utilizate la Piteşti, pe care ar fi trebuit să le aplice şi la Târgşor, şi care erau bazate pe torturarea deţinuţilor. El visa să ajungă mare şef în Securitate, ca să poată dispune de viaţa celorlalţi, să-i aservească voinţei lui, aşa cum o făcuseră anchetatorii de la Suceava. [pag. 96-97]