Am ieşit din birou cu bătrânul administrator Petre Hulubaş şi-am făcut amândoi o plimbare, pentru cea din urmă dată, prin toată întinderea spitalului, ca un fel de rămas bun. Am trecut prin acest "mic orăşel" pe întuneric, pe lângă zece mari pavilioane, prin grădina mare şi îngrijită a Spitalului, am văzut grajdurile şi gospodăria Spitalului, rămase goale. Mai erau doar vreo două sute de porci pe care n-am putut să-i valorific, din cei 400 şi ceva. La un moment dat, bietul Hulubaş s-a oprit din mers, m-a prins de braţ şi cu un glas ce nu se poate uita, îmi spuse : - Nu-i păcat de munca noastră, domnule director ? - Nu Hulubaş, nu-i păcat, nu-i păcat de nimic ce poate face omul ca faptă bună, i-am răspuns. Noi plecăm, dar rodul muncii noastre rămâne între realizările româneşti de aici. Vor fi de folos oamenilor noştri care rămân, vor fi o mărturie a vredniciei noastre şi o mustrare pentru străinii de mâine, căci poimâine nu se ştie ce poate fi. Mi-am aprins o ţigară de foi. La lumina chibritului am observat că bătrânul Hulubaş plângea... Da, acolo în mai puţin de trei ani s-a făcut ceva. Un pavilion nou pentru secţia de urologie şi altul pentru boli de cancer, o moară, o capelă, un atelier mare mecanic, un abator, ateliere de cizmărie, tapiţerie, locuinţe pentru personal pentru 14 secţii şi o bună întreţinere a celor zece mari pavilioane. Erau orele douăsprezece şi jumătate, trecuse de miezul nopţii. Am trecut pe acasă, la Spitalul de Copii de alături. Bătrâna bucătăreasă mă aştepta cu masa pusă. În ziua aceia nu mâncasem nimic şi-mi pierise cu totul pofta de mâncare. Simţeam că nici o înghiţitură de apă n-aş fi putut lua. [pag. 278-279] (Această scriere este planificată în 5 volume, din care numai 3 au văzut lumina tiparului până în decembrie 2012. Pentru detalii şi eventual procurarea acestor volume, apelaţi la adresa e-mail a autorului, nandris@clicknet.ro)