?Ceauşescu nu mi-a dat niciodată fonduri în străinătate şi n-a avut niciodată fonduri în străinătate până când am plecat eu. A avut un cont secret în România despre care am scris pe larg în Orizonturi Roşii. În iulie 1978 acest cont se numea TETA78 şi conţinea 400 de milioane de dolari, realizaţi în mare măsură din vânzarea unor cetăţeni români de origine evreiască şi germană. Detalii extrem de interesante găsiţi în cartea Ransom of the Jews (Răscumpărarea evreilor), publicată în Statele Unite de Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington, pe care l-am sprijinit să identifice documente originare ale DIE referitoare la acest târg odios de sclavi. Ce s-a întâmplat după aceea ? Nu mai ştiu. Evident , există zvonul că n-ar fi existat un fond al lui Ceauşescu şi că nimeni nu l-ar fi găsit. Dar există şi realitatea că o groază de oameni, care erau în DIE, au avut milioane la foarte puţine săptămâni după executarea lui Ceauşescu? [pag. 106]