Alexandru Djuvara Iată un talent ce ieşea din ordinar. ?Djuvărică?, cum îi ziceau intimii, era brun, mic şi fin. O statuetă de Tanagra. O fizionomie cu totul particulară. Foarte slab, cu pielea feţei ca un pergament vechi, brăzdat de zbârcituri mai adânci decât vârsta lui, capul maladiv, obosit al lui Djuvara avea totuşi aparenţa unui rafinat cap de artist. Părul negru, ondulat, dat pe spate, deschidea o frunte frumoasă, sub care luceau doi ochi negri, adânci şi liniştiţi. O mustaţă neagră şi un cioc original subţire şi foarte ascuţit, te-ar fi tentat să zici un profil de Mephisto, dacă expresia privirii sale n-ar fi avut un calm şi o distincţiune foarte puţin diabolică. Firea lui de artist se trăda în toate manifestările. E suficient să se uite cineva chiar la portretul său din sala bibliotecii de sus a Baroului pentru a-şi da seama cât simţ artistic avea acest talentat bărbat în ţinuta, în expresia şi atitudinea sa. Djuvara era brăilean şi frate de mamă cu colegul meu de şcoală Ionel Gr. Perieţeanu, talentatul avocat şi scriitor. A studiat dreptul la Paris, dar acolo l-au sedus mai mult artele. Era o adevărată fire de artist, rătăcit în barou şi în politică. Scria versuri, cânta la pian, picta admirabil. [pag 274]