Am primit la Școala de învățători o educație religioasă, directorul nostru era Domherr-ul de atunci, prelatul Nischbach. Vă puteți imagina că religia juca un rol deosebit în această școală.  După 1945 am avut ocazia la „Loga” să primim educație religioasă de la preoți catolici.  Mă gândesc aici la părintele Vormittag și la părintele Hauptmann.  Eu fac parte din acea generație care încă a fost educată religios, chiar dacă, trebuie să recunosc, la facultate sau în viața mea la serviciu, după aceea, am pierdut credința din copilărie, din tinerețe. Abia târziu am conștientizat că, de fapt, ceea ce eu am auzit atunci  de la profesorii mei este așa de important pentru viață, că nici nu ne putem imagina.
Ce v-a determiant să reveniți la credință?
Momentul determinant a fost căderea presiunii sistemelor totalitare de cele mai diferite feluri. Aflat dintr-o dată pe picioare proprii, omul se gândește.  Și vreau să vă mai spun ceva.  Am avut norocul în viață să am alături de mine o femeie deosebită, care a marcat viața mea începând cu 1960 și care, pentru mine, în multe cazuri, este un model, pe care, din păcate, l-am urmat insuficient. Dar aceasta este vina mea. Este ceva ce și astăzi număr printre nerealizări. Ea a ținut la credința ei, și exemplul ei a fost hotărâtor pentru a-mi regăsi credința. O altă influență în această direcție este prietenia care mă leagă de episcopul Kräuter și care mi-a stat alături și, prin felul lui de-a fi, m-a ajutat spre un drum nou.
Cum l-ați cunoscut pe episcopul  Kräuter?
Asta s-a întâmplat prin activitatea mea la Forum. Cu problemele generale care au apărut aici, la Timișoara, a fost de la sine înțeles să ajung la el – pentru început numai profesional. Mai apoi am observat că el m-ar număra cu drag printre prietenii săi și atât soția mea cât și eu ne bucurăm  de câte ori putem să vorbim cu el. Când îl vizităm, pentru noi este ceva deosebit. Și acum îl vizităm aproape regulat. Poate acum, după ce nu mai este activ, avem o relație și mai apropiată cu el. Este pentru noi întotdeauna un eveniment, ne îmbărbătează. Vă spun, este ceva deosebit. Și dacă aș putea să dau un sfat cuiva,  în special oamenilor tineri, care poate ajung să audă aceste cuvinte și urmăresc aceste cuvinte, atunci ar fi acela de-a se gândi la păstrarea valorilor, a moralei.  Este speranța pentru viitor,  alta nu există. Este unul din gândurile de bilanț al întregii mele vieți. Încă ceva interesant aș adăuga aici, hotărâtor pentru această concepție a mea. Este o părere pe care omul de știință, economistul Karl Schiller, renumit ca organizator al „minunii economice” a emis-o  în ultima sa carte, înainte de moarte, și anume o legătură între economia de piață și principiile moralei. La prima vedere sunt ceva complet diferit și veți întreba ce are una cu cealaltă. Karl Schiller arată că binefacerile  unei economii de piață se arată numai acolo unde fiecare participant la viața economică se ghidează după principiile moralei, este cinstit, își respectă cuvântul dat. Și nu degeaba economia de piață  și principiile unei economii de piață au apărut într-un mediu religios. Este vorba de puritanii englezi, la care a apărut acest mod de a face economia și care, în viitoarele sale dezvoltări, a ajuns astăzi să se numească economie socială de piață sau cum doriți să o numiți. Această concepție religioasă despre morala pusă în practică este temelia acțiuniii economice. Pare incredibil la prima vedere. Comportamentul moral și religiozitatea sunt, de fapt, o condiție nespusă a pieței funcționale.
În ce an se întâmpla aceasta?
A fost în 1954 și de atunci am fost aici la acest institut și mai sunt și astăzi, deci, dacă calculați, sunt practic aici de aproape cincizeci de ani. Între timp, Institutul s-a schimbat de mai multe ori, a trecut din cadrul Academiei la Ministerul  Învățământului, parțial schimbându-și denumirea, organizarea. Atunci am ajuns în cadrul Institutului Central de Chimie al Ministerului Chimiei. După 1990, Institutul a ajuns din nou sub umbrela Academiei Române și de atunci sunt director.  Timpul meu aici s-a scurs. Practic, patruzeci și cinci de ani, activitatea mea a fost dedicată acestui institut.  Dacă este să vă spun cum judec totul, spun că de fapt eu am realizat mult prea puțin, aș fi putut realiza mai mult, și acum, la bătrânețe, când ai experiența unei lungi activități profesionale,  poți de fapt să judeci  ce s-ar fi putut realiza de fapt  și cât s-ar fi meritat să te implici mai mult, pentru una sau alta. Acum am poate încă o serie de idei, care, împreună cu experiența de o viață, ar putea aduce aporturi considerabile  la dezvoltarea generală aici, în țară,  și voi încerca să mai fac ce pot. Și, dacă mă întrebați de unde puterea,  de unde energia și speranța,  atunci vă pot spune un singur lucru: provin de la un un pas semnificativ din viața mea, căsătoria cu soția mea, Gerti,  care nu m-a influențat doar în ceea ce privește religiozitatea și morala,  îmi dă și energie   mereu să fac ceva nou, să  mă implic, așa cum este ea.  Cât a făcut pentru familie timp de zeci de ani fără să-i pese de propria persoană!  Mi-a dăruit doi copii, o fată și un băiat,  s-a sacrificat pentru ei și pentru întreaga familie printr-o muncă continuă, neobosită. Este în primul rând meritul ei că acești copii au devenit oameni valoroși, mândria noastră și cea mai mare realizare a vieții noastre.         [pag.77-78]