„Într-adevăr, împreună cu sora mea Ioana, am fost la Florica pentru înhumarea rămăşiţelor pământeşti...Numai că osemintele primite nu erau ale lui. Am deschis sarcofagul minuscul împreună cu sora mea şi am constatat cu securistul de serviciu, care ne cerea semnătură de primire, că dentiţia mortului era una dintre cele mai perfecte care ne-a fost dat să vedem. Poliţistul a ţinut de altfel să remarcăm acest lucru. Clar, osemintele nu erau ale lui Gh. Brătianu.... Unchiul tatălui meu Dinu, a fost recunoscut de ai săi. Tatăl meu odihneşte veşnic pe malurile râului Tisa” (Maria Brătianu)