Aminteam mai sus de vizita la Cotroceni a lui Marius Oprea și Radu Ioanid. Sunt primiți de consilierul C. Săftoiu care le traduce sictireala lui Băsescu în chestiunea comunismului:
„Președintele e foarte ocupat și, de altfel, acest subiect nu este în agenda sa în prezent (...) Președintele nu vede de ce trebuie condamnat comunismul. E drept, s-au comis unele crime și abuzuri, dar majoritatea populației nu a avut de suferit. Traian Băsescu însuși nu se poate plânge că a dus-o rău, avea bani, un servicu bun, un apartament mare în Constanța, avea peste 300 de casete video și alte asemenea, așa că, personal, nu vede de ce trebuie condamnat întregul regim pentru că o minoritate, opozanții săi, au avut de suferit rigori ale legilor în vigoare atunci.”
Oprea și Ioanid pleacă „înmărmuriți”. Radu Ioanid mi-a confirmat autenticitatea scenei descrise de Oprea, adăugând că i-a sugerat lui Săftoiu eventualitatea urmării modelului „Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România” („Comisia Wiesel”), constituită în 22.10.2003, la inițiativa Președintelui Iliescu. Ioanid a insistat ca un asemenea ipotetic organism să fie condus de o personalitate internațională independentă, avansând propunerea sa pentru Zbigniew Brzezinski. Băsescu? Nesi. Marius Oprea îl va convinge repede pe Prim-Ministrul Călin Popescu-Tăriceanu care, prin HG nr. 1734/21.12.2005, înființează IICCR. Băsescu ciulește urechile: Tăriceanu îi ia caimacul anticomunismului! Aceeași flamă îl orbește la CNSAS unde își pune în cap toată floarea anticomunismului după ce răsucește macazurile și îl unge temporar Președinte, în 27.03.2006, pe omul lui (Corneliu Turianu), deși, în alianța de guvernare, se convenise asupra altei opțiuni (C. Ticu Dumitescu). Halt! Pe cine sprijină, totuși, Băsescu în fruntea instituției ce urma să-i scoată de ciuf pe mama lor de securiști? Progenitură a Molohului justiției dejiste și ceaușiste, Turianu publică în 1984 cartea sa de căpătâi (Reeducarea prin muncă, Ed. Științifică și Enciclopedică), unde citează ca la balamuc din Nicolae Ceaușescu. De altfel, o ține dintr-un panegiric într-altul, pronunță discursuri băloase pe la simpozioanele organizate de „Ștefan Gheorghiu” și scrie sedat, pe unde apucă, despre minunățiile socialismului în frunte cu Tovarășul. Doar un exemplu:
„Acordând o atenție deosebită perfecționării funcției sociale a dreptului, Tovarășul Nicolae Ceaușescu a prefigurat cu clarviziune, încă din momentul adoptării actualei Constituții – în anul 1965 -, direcțiile principale ale edificării unui nou cadru juridic  de desfășurare a întregii activități economico-sociale, contribuind în mod hotărâtor  la orientarea politicii legislative a partidului și statului, la adâncirea  principiilor democratice  și așezarea pe criterii de raționalitate și eficiență a întregii activități de creare și aplicare a dreptului. Opera teoretică și activitatea practică a președintelui Nicolae Ceaușescu au adus, totodată, o contribuție de inestimabilă valoare la îmbogățirea unor concepte fundamentale  ale dreptului socialist în ansamblu” ( Era Socialistă, 10.06.1984) [pag. 699-700]