Au năvălit în garnitura neluminată, căutându-şi loc printre trupuri toropite. Câţiva nărăviţi, sub incidenţa lămpaşelor, au şi luat-o cu bătutul cărţilor, stând de-a-mpicioarelea pe platformă, iar taşca unuia, ţinută cu schimbul, mai mult proptită între burţi. Estimp, sticla cu monopol circula cumpănit.  De la o vreme, când aglomeraţia  crescu  după opririle următoare, doi dintre jucători se mutară în WC-ul căruia predecesorii, din raţiuni practice, îi smulseseră uşa. Se simţeau mai în larg, asta se vedea după felul în care îşi ţuguiau buzele când trăgeau câte o înghiţitură,  după glasul căpătând rezonanţă şi după zâmbetul sigur.  De-acum puteai să-i urmăreşti în voie de pe colţul tău de bancă, deoarece zorii, abia iviţi, se şi apucaseră să le lustruiască trăsăturile cam din topor.  Ca să prindă un pic de suflet, dascălii, după ce izbutiseră, într-un târziu, să se regrupeze, destupară borcănaşul de vişinată de casă;  şi-l treceau cu sârg de la unul la altul, ceea ce stârni protestul femeii cu aspectul cel mai aşezat, nevasta unuia cu alură de adolescent, unul ce părea mai degrabă nepot de mătuşă decât soţul aceleia.

Se luminase de-a binelea, în timp ce trenul trecea şi tot trecea prin localitatea lungită ca un cârnat, cu staţionări din kilometru în kilometru ba la semnal, ba în halte sau în gări având acelaşi nume, completat însă printr-un cuvânt diferit  sau printr-o simplă literă.

La coborâre, grupa de dăscălaşi se reuni cu altele, aşa că, preţ de un pluton, porniră în marş metodic spre obiectiv: liceul aşezat popândău pe un dâmb ce se voia măreţ şi de pe care putea să domine oraşul.

Pătrunşi în clădire, urmară indicaţiile date de nişte graţii cam trecute şi rotunjoare echipate în bluze albe şi în fuste bleumarin, şi se împărţiră pe coridoare şi pe săli. Tinerelul însă (cunoştinţa noastră din tren) o coti spre toaletă, acolo se închise într-o cabină şi nu ieşi până nu dădu gata conţinutul borcanului de care am pomenit.  Trase apa de formă, îşi înfundă gura cu un pumn de mentosane, se învârti câteva zeci de secunde pe culoare, apoi intră în sală tocmai când şefa de atelier pedagogic se lansase în cuvântarea ce trebuia să prefaţeze susţinerea referatelor şi dezbaterile. Ochi banca unde-i şedea consoarta. „Nu te-ai putut abţine, ce naiba!”făcu aceasta, şi cocu-i de matroană pendulă ameninţător.  Dar lui nu-i mai păsa, cu doza ce şi-o luase, totul deveni suportabil pentru o vreme, aşa că se lăsă cuprins de dulcea mocirlă a sintagmelor şi a conceptelor ce inundaseră de-un timp mediul didactic: muncă independentă, creativitate spontană, clasă-pilot, activizare etc.

În pauză se mutară aproape toţi într-o încăpere alăturată, aici putură să-şi câştige la un preţ rezonabil mici şi bere (încă nu se introdusese legea că n-aveai voie să trincăleşti în instituţii şi-n întreprinderi), o cam lungiră, de au trebuit să facă inspectorii şi coordonatorii câteva strigări. Omul nostru (falsul adolescent) hăpăi pe nerăsuflate două sticle, în timp ce perechea sa cea coptuţă de-abia îşi înmuie pliscul, deşi tare ar mai fi poftit. Dar, pentru a respecta adevărul, trebuie spus că altcineva a atras mai degrabă atenţia.  Era un zip călos, căruia sacoul gri-petrol îi pocnise în spinare pe la cusături, iar atunci când se aşeza, pantalonii lăsau să i se vadă ciorapii de modă veche, prinşi cu jartiere pe pulpele varicoase. Cravată bordo. Faţa i se păstra încă relativ tânără, doar că părul, abundent şi izvorând  din  frunte, îi era complet alb, de un alb neverosimil, încât aducea a perucă. Tipul, spre indignarea unora şi spre amuzamentul altora, scoase glaja de ţuică dintr-o traistă ţărănească, turnă copios în bere şi bău amestecul dintr-un şluc. [pag. 106-108]