Pentru a pune capăt acestei insuportabile stări de lucruri, Sfatul Directorilor hotărî, în ședința sa din 8 decembrie 1917, de a trimite o delegațiune la Iași, pentru a cere guvernului român și reprezentanților Antantei concurs militar contra anarhiei bolșevice din Basarabia. În Iași situațiunea politică era grea din cale-afară. Armatele rusești de pe frontul  român fraternizau cu inamicul. Disciplina militară dispăruse cu totul. Marele Cartier General rus din Iași de sub comanda generalului Șcerbacev era amenințat de revoluționarii ruși și trebuia să fie păzit de ostașii români. În seama armatei române  rămăsese apărarea întregului front din Moldova și Bucovina, iar pe lângă aceasta unitățile românești erau pretutindeni ocupate cu dezarmarea trupelor rusești în completă descompunere.

Reprezentații Antantei se purtau cu gândul de a trimite  în Basarabia o divizie sârbească și alta cehoslovacă pentru a scuti viața și avuția încercatei populațiuni basarabene. Diviziile acestea se formaseră în Rusia din prizonierii sârbi și cehoslovaci din armatele austro-ungare, iar trimiterea lor în Basarabia întâmpină piedici de neînvins. Tot la Kiev se organizaseră  și mai multe legiuni de voluntari ardeleni și bucovineni, soldați și ofițeri, și anume cu ajutorul guvernului român în vederea ocupării Transilvaniei și Bucovinei. Câteva detașamente din aceste regimente fuseseră trimise în Basarabia, unde avură o ciocnire sângeroasă în gara din Chișinău.

În situațiunea critică în care se afla, guvernul român n-avea trupe disponibile pentru a le trimite în Basarabia, unde bolșevicii se instalaseră de-a binelea, exercitând un regim de teroare sângeroasă întreptată contra „burjuilor”, adică contra burghezilor, cari nu împărtășeau convingerile bolșevice. În 5 ianuarie 1918 bolșevicii cuprinseră Chișinăul. Deputații din Sfatul Țării fugiseră care încotro; unii fură arestați, iar alții osândiți la moarte. Membrii Consiliului Directorilor se împrăștiară în toate părțile. Membrii comisiunii interaliate pentru aprovizionarea armatei fură arestați și fondurile de care dispuneau, confiscate. În Chișinău se instalase ștabul armatei bolșevice, ce se compunea din marii strategi Perper, Levinson, Kaabak și pușcăriașul Kotovski.

În seara de 5 ianuarie 1918 blocul moldovenesc, fracțiunea cea mai numeroasă din Sfatul Țării, se întruni în sala de ședințe a zemstvei guberniale Chișinău, în ședință secretă, și hotărî de a trimite o nouă delegațiune la Iași pentru a cere, cu toată stăruința, intervenția armatei românești în Basarabia contra prăpădului bolșevic. După lungi deliberări, guvernul român  de sub președinția lui I.I.C. Brătianu hotărî să trimită trupe române în ajutorul fraților basarabeni, amenințați în însăși existența lor de către regimul bolșevic, ce se instalase dincolo de Prut. În ziua de 13 ianuarie 1918 Divizia XI română, sub comanda generalului Broșteanu, intră în Chișinău la orele 5 seara, fiind primită de populațiune cu entuziasm indescriptibil. Plângea lumea de bucurie la privirea ostașului român care sub steagurile biruitoare de la Oituz, Mărăști și Mărășești își făceau intrarea triumfală în capitala Basarabiei, care nu mai văzuse fâlfâind steagurile românești din zilele lui Vasile Lupu și Istrati Dabija, întemeietorul orașului Chișinău. Era una din zilele mărețe pe care istoria o va încresta cu slove de aur în paginile sale.

În fața dorobanțului român care, înfruntând cele mai strașnice primejdii ce-l amenințară din toate părție, rămase neînduplecat și neclintit în îndeplinirea datoriei sale față de țară și neam, bandele bolșevice se retraseră la Tighina, pentru ca, după o ciocnire sângeroasă, să fie izgonite și de acolo și alungate dincolo de Nistru. Ordinea și  siguranța erau restabilite în cea mai mare parte a Basarabiei. Sfatul Țării își putu relua activitatea sub scutul și ocrotirea armatei române. [pag. 394-306]